FABRICA DE CARACTERE
uprising.resistance.battle for the sun.GtheRevelator

Se iubeau? 6
     media: 5.00 din 7 voturi

Inspectorul simte soapte formandu-se pe piele…sunt reci, sunt smulse din context, sunt parfumate de trecut. Zvacneste mistuit si mai citeste o data, cu voce tare: “…delicata, misterioasa….pasionala…sa….dar…”. Priveste rama din fotografie si mai apuca o scrisoare, la intamplare:

Scrisoarea 7
Subject: reply to: femeia ideala....

Buna, Johanna. M-a amuzat teribil idealul feminin pe care l-ai trimis. Desi suntem buni amici doar la nivel electronic si ne scriem de atatia ani si ne despart mii de kilometri, inca nu ai renuntat sa ma ghicesti perfect. Cand iti citeam randurile, ma strafulgera o tristete dulce, nu stiu daca vreodata voi gasi ce mi-ai zis acolo. Poate ca nici nu trebuie sa gasesc, acel ideal face parte din visele mele, cu alte cuvinte, din perfectiune. In momentul in care as gasi asa ceva si in viata reala, imperfectiunea realitatii probabil ar fi tentata sa-mi distruga perfectiunea onirica. Nu stiu daca sunt pregatit pentru asta, nu acum, cel putin. Apropos de tristete, imi faceam curatenie prin corespondenta...ghici peste ce am dat...nu mai intru in detalii...inserez aici continutul...
Eu: ... daca nu te-am mai sunat sau nu ti-am trimis vreun mesaj, tu nu ai mai dat vreun semn de viata...sa inteleg ca suntem iar doar amici? ca relatie nu prea pot numi ceea ce este intre noi in acest moment.
vreau un raspuns sincer si fara "mi-e teama etc".
Ea: crede-ma, de cand s-a intors mama la mine, desi nu e un argument suficient, dar asta e realitatea, crezi sau nu, viata mea este in adaptare, in povesti continue, etc...
Am tot adormit destul de tarziu stand sa punem la punct anumite lucruri si adevarul este ca m-am tot trezit groaznic de obosita, cu dureri, sunt in crize interne din nou...
incerc sa-mi fac niste planuri, imi doresc foarte mult sa imi pun viata in ordine, simt ca traiesc aiurea...nimic nu se leaga...
poate tu nu intelegi chestiile astea...
am o nebunie in cap....
incerc sa ma stabilizez eu, ca apoi sa ofer stabilitate....
crede-ma ca nu e usor...
stiu ca risc sa te pierd astfel, dar, oricum nu pot oferi armonie din moment ce nu o am, vreau sa am ce oferi..... vreau sa-mi depasesc stadiu de copil inca dependent de mama...
am ajuns la vorbele tale pana la urma...tarziu, dar macar am ajuns...
crezi ca poti intelege asta?
Eu: eu inteleg ce scrii, nu inteleg ce astepti sau ce vrei de la mine...ne intoarcem la vechiul ciclu idiot...mi-a fost foarte greu sa ma intorc la tine avand in vedere trecutul si acum ma trezesc izolat dintr-odata..la tine orice minune tine o noapte si o zi, se pare...
inteleg ca ai framantarile tale, dar nu regasesc niciunde locul meu in ce ai scris acolo...ca si in trecut doar tu esti pe primul plan...tu vroiai si in trecut totul…si acum, tu vrei ceva...mereu doar tu...dar nicaeri vreun noi...pentru mine o relatie inseamna 2...ok...nu vreau sa ma (mai) cert cu tine...inteleg ca trebuie sa-ti rezolvi multe...promit ca nu o sa mai deranjez...
Ea: dar nu e vorba de deranjat.... tu nu ma deranjezi...
e vorba de faptul ca imi dau seama ca ar trebui sa ofer, sa implic tot in relatia noastra, insa ma simt, intr-un fel, pustie... poate din cauza stresurilor mele ....." ale mele", vezi, nu reusesc sa fim 2 atata timp cat nu ma simt capabila, "eu".
imi pare sincer rau ca te afectez si pe tine...
eu vreau sa fim noi 2, dar mai am nevoie de timp...timp in care sa-mi rezolv problemele sau cel putin sa le indrum catre ceva, undeva, o perspectiva, orice....nu stagnarea asta in care stau.
si din pacate daca eu nu am armonie, liniste si idealuri, nu am nici ce imparti in 2.
ai vreo solutie sau sfat cu care ma poti ajuta?
ai vreo idee viabila pentru noi 2 acum?
poate nu sunt eu capabila sa le vad si nu neg sau resping o mana de ajutor...”

Iti mai aduci aminte, Johanna, era ultima conversatie cu ea?…restul il stii si e istorie deja…nu stiu de ce, dar am strania senzatie ca acea moarte oribila a survenit la momentul potrivit…acea moarte m-a aruncat dintr-o drama sentimentala intr-una existentiala…intr-un fel, vorba proverbului, o durere mi-a spalat alta durere. Nu stiu care era sau este durerea mai putin dorita de mine, cert e ca acea moartea m-a salvat de la alta moarte. Pentru cineva neavizat, totul poate parea un perfect non-sens, dar stiu ca tu ma intelegi si ma cunosti foarte bine. Sunt trist acum, voi pleca curand, sper sa reusesc sa-ti mai scriu, dar, retine: poate ma voi schimba, dar sufletul meu va ramane acelasi. Sangerand. Asta e destinul meu.
Cu bine,
Miguel
Inspectorul ridica privirea si incearca sa localizeze in timp spatiul gol de pe scaunul din fata sa. Acel hacker ce i-a adus scrisorile astea...ii pare cunoscut...nu, nu din poze cu infractori, probabil nu a fost vreodata arestat...omul acesta i se desprinde dintr-o imagine blurata, dar recenta. Il vede privindu-l de undeva, de printre gratii...de printre zabrele ale...ale...ah, tigara ii arde carnea, amortindu-i memoria recenta.

  postat de gtherevelator in 2008-02-04 20:38 | Se iubeau? | Trackback 3 comentarii

Se iubeau 5
     media: 5.00 din 4 voturi

Inspectorul isi aprinde o tigara si se gandeste la sotia sa...e noapte si nu a sunat...ii intelege slujba, i-a acceptat compromisul cu viata personala. Dar el? El intelege oare nevoia de afectiune a oamenilor ce asteapta? Inspectorul are aproape 35 de ani, par frumos si ochi intelegatori. Isi aminteste noaptea in care a cunoscut-o pe Clara, sotia sa…isi facea patrula de seara prin cartier…chipul I se lumineaza…fusese prima lor noapte de dragoste…cata speranta pusese in acel act sexual…nu ar fi banuit in ruptul capului ca peste cateva saptamani avea sa fie casatorit cu frumoasa ce-l primise cu bratele deschise…scrisorile astea ii amintira de vestea Clarei…Inspectorul ofteaza melancolic si stinge tigara. O noua scrisoare este smulsa cu curiozitate de degetele ingalbenite de tutun ale inspectorului:

Scrisoarea 4

Subject: Reply to: monolog...

nu pot trage nici o concluzie din monologul tau, deoarece ca esti extrem de subiectiv...
nu iti neg nici adevarul tau, caci tu il stii mai bine decat oricine altcineva...insa nu ai privit decat din punctul tau de vedere, asa cum ai interpretat tu, cum ai simtit tu... si in anumite situatii ai incercat sa etichetezi si anumite reactii ale mele...gresit!
faptul ca tu ai interpretat intr-un fel lucrurile nu inseamna ca eu le-am facut cu aceeasi intentie pe care ai perceput-o tu...
se pare ca vorbim impreuna dar ne intelegem separat... nici nu imi vine sa cred ca ai interpretat gluma mea despre sarcina, de acum cateva saptamani, ca pe o gluma sarcastica si ca am ras de tine...radeam de fericire pentru reactia ta...a fost poate unul dintre momentele cele mai fericite alaturi de tine...si asa s-a intamplat de mai multe ori...AI INTERPRETAT GRESIT!
punctul de rautate despre care vorbeai ca l-as avea fata de tine, habar nu ai...dar nici nu se pune problema de rautate.
deci pana la urma amandoi avem o impresie gresita fata de celalalt...
daca ti-am zis aseara ca voi avea copilul singura a fost tocmai pentru ca vedeam in tine si in atitudinea ta ca nu iti doresti copilul, pe care eu una de cand te-am cunoscut l-am dorit cu disperare.
crezi ca sunt asa de schimbatoare in privinta locului si lucrurilor pe care le fac pentru a te enerva pe tine??? iar gresesti, sunt impulsiva, si merg dupa impuls...acum vreau o cafea , acum vreau sa mergem la restaurant, acum vreau sa ma plimb in parc, acum vreau sa stau pur si simplu cuibarita in pat...sunt aeriana, asta nu ma face insa sa fiu REA!
nici cu chipurile tale nu mi-e rusine, as putea zice ca ele sunt determinatoare in reactiile mele...privirea aia de sila si de om care le stie pe toate si restul sunt prosti....ma termina si ma intarata sa reactionez...si nu tocmai pozitiv....
tu zici ca intotdeauna ai facut primul pas spre impacarea noastra???daca iau un mesaj de genul “vad ca iti e mai bine fara mine, asa ca spor la vanatoare diseara”-atunci DA, poate ai avut initiativa de a ma provoca, insa nu intr-un mod placut si cu adevarat impaciuitor...sau poate asa intelegi tu impacarea...
si tu m-ai ranit, si poate nu prin jigniri, injuraturi sau palme, dar prin atitudini cu mult mai dureroase decat un simplu cuvant... repet: nici cu vorbele tale nu mi-e rusine...
cu criticile tale gen glume...care nu faceau decat sa ma doara, sa ma jigneasca si sa ma faca sa ma simt derutata fata de dragostea ta pentru mine, nici macar nu ma mai simteam dorita...
eu imi cer scuze pentru toate suferintele pe care ti le-am cauzat chiar nevrand, crede-ma ca intentionat nu am vrut sa te ranesc...poate sa te atentionez, dar nu am vrut sa te ranesc...
si eu la randul meu m-am intrebat aceleasi lucruri despre viata, despre oameni, despre dragoste, despre mine...si am crezut ca noi eram raspunsul la unele dintre ele...am crezut ca sunt capabila sa trec cu vederea multe doar pentru a privi esenta, dragostea si uniunea dintre noi...dar dintro data m-am simtit atacata din toate partile de tine...
iar acum cand ma aflu intr-o situatie delicata, confuza, desi dorita din tot sufletul, in corpul meu se intampla anumite schimbari de ordin hormonal, care ma fac sa ma simt mai sensibila, mai vulnerabila, mai instabila nervos, acum plang, acum rad, acum plang iar!
aveam nevoie doar de imbratisari, de cuvinte tandre...de grija...am devenit obsedata de aceste senzatii...
pe tine te-am vazut ca pe printul din visele oricarei femei...cu tine am crezut ca voi trai toate acele iluzii pe care o fetita si le face de mica ... pentru cand va fi mare...
singuratatea despre care vorbeai ca o simti e reciproca...ma simt nu numai singura dar si cu responsabilitatea unei vieti in pantecul meu, care incepe sa creasca...iar eu nu am linistea si armonia, dragostea si uniunea in viata mea, cu care sa primesc acest bebe care desi e deja iubit si dorit ...e important si ce avem sa ii oferim...in primul rand cred ca e nevoie de un camin plin de dragoste intre cele doua persoane care in curand vor deveni modelul lui de viata... modelul lui de dragoste, de camin, de familie... si aici e extrem de important....
nu ma simt iubita, nu ma simt dorita...vad doar un barbat care e intotdeauna prost dispus, obosit, stresat si plictisit de mine!
asa ca nu depinde doar de mine, de cum inteleg eu ce ai scris tu...depinde de amandoi...de cum il intelegem pe celalalt....de cat iubim si de cat aratam acest lucru....pentru ca nu e suficient sa stii tu ca simti iar celalalt sa trebuiasca sa inteleaga mesajele tale sublime...
crede-ma pe cuvant ca nu te mint cand iti zic ca nu ma simt deloc iubita...iar eu nu ma incalzesc doar cu gandul ca stau cu cineva doar pentru ca eu il iubesc...vreau sa fiu si sa ma simt iubita...
nu e deloc usor sa fii in pielea mea acum...si mai deprimata decat sunt nu cred ca se poate...am vrut sa vin aseara acasa pentru ca acasa simt ca am caldura de care am nevoie acum...si niste brate mereu dispuse sa ma inconjoare fara ranchiuna, fara socoteli...
e logic, pentru ca e mama mea...
poate cer prea mult cand sper ca persoana de langa mine sa iubeasca cam in aceeasi masura ca o mama, dar eu ma simt capabila sa o fac cu persoana iubita....si tindem mereu sa privim lucrurile prin ochii nostri, suntem simpli oameni, care invatam si ne chinuim crezand ca asa ne spalam pacatele, desi in realitate nimeni nu ne judeca, decat noi insine...
simtim nevoia sa fim judecati si condamnati la fel cum o facem noi cu ceilalti, asta pentru a simti placerea momentului in care ceilalti nu au pentru ce sa ne judece si sa ne condamne...desi repet...totul e o iluzie...nu exista judecata si nu exista condamnare...doar necesitatea noastra de a crede in aceasta iluzie.
pana la urma nu exista nici nevoie...caci se poate verifica destul de usor...daca ai ajuns pana aici, inseamna ca nu ai nevoie de nimic de care crezi ca ai nevoie pentru a continua...caci altfel nu am fi aici...exista doar iluzia noastra de nevoie...pentru a aprecia realitatea faptului ca suntem suficienti.
in fine, poate nu intelegi acum ce scriu...sau poate nu am scris eu suficient de clar...sau poate ai inteles perfect.
ma simt singura, abandonata, derutata, trista si deprimata.
asa ca uite ca pana la urma suntem colegi macar de suferinta, ironic dar adevarat!
poate era mai bine sa fim colegi de viata, de dragoste, de uniune, de armonie si intelegere...

Inspectorul scapa hartiile pe mocheta roasa de molii si priveste pe geam. Luna pare sa-i inteleaga temerile, aerul noptii pare sa se joace cu demonii treziti in el. Tigarile sunt pe terminate, dar jos, in holul sectiei, este un automat cu tigari. Mai poate rezista, tutun si rabdare a avut mereu. Verifica telefonul, Clara nu a sunat, probabil viseaza cu micutul in brate...au adormit la o poveste frumoasa, cu feti frumosi si zane...aprinde tigara si toarna o bautura. Ochii inca nu dor, iar cititul continua:

Scrisoarea 5

Subject: ultima data...

e 9 jumate seara, am asteptat pana acum sa apari din senin, sa suni, sa-mi dai intalnire undeva, sa te vad disperat sa ma vezi, sa ma strangi in brate, sa ma saruti, sa-mi propui un plan infailibil pentru o reusita definitiva si frumoasa...in fine, as putea sa-ti insirui o gramada de chestii pe care le-am asteptat, dar uite: de data asta nu vreau sa judec, nu vreau sa acuz, nu vreau sa mai trag concluziile in locul tau... asa ca am sa-ti povestesc anumite lucruri, poate voi folosi foarte mult termenul "EU", dar e singura forma sa-ti zic ce gandesc, ce simt, fiindca chiar e vorba de mine acum...
chiar si asta e un punct bun de a incepe: cuvantul EU...
desi intotdeauna ti s-a parut o forma spusa de sus, aroganta si egoista, ei, bine, afla ca nu a fost niciodata spusa in felul asta...asa am inteles eu ca trebuie sa transmit un mesaj, incepand cu cuvantul EU, pentru a da senzatia de o simpla parere, subiectiva si personala, nicidecum cu forma autoritara sau definitiva... asta e una dintre multele chestii de care am fost acuzata, desi ma simteam total neinteleasa, caci nu stiu cum se intampla dar mereu se interpreta gresit ceva...
pana si asta am incercat sa o schimb chiar daca era mai simplu sa ma intelegi, sa vezi intentia, nu ce vroiai tu sa auzi, sa intelegi...
stii, e ironic faptul ca tu imi spui ca esti afectat, ranit si ca ti-e frica sa ma vezi, cand eu am fost moarta de durere zilele astea, am strans din dinti ore in sir sa nu plang fata de toata lumea, tocmai ca sa nu te judece nimeni, sa nu creada ca mi-ai facut ceva, sa nu prinda pica pe tine, fiindca asa e familia in general, isi apara membrul lor indiferent de situatie, iar eu neavand chef sa discut in detalii nu puteam sa arunc niste lacrimi si sa nu te apar, desi iti repet, nu consider ca am gresit.
m-ai acuzat de perversitate, manipulare, m-ai facut ipocrita si extrem de cinica, desi iti dau cuvantul meu de onoare ca 3 luni am trait numai pentru tine...
in acest moment m-a apucat un plans ca aproape nu mai vad tastele, dar este exactmomentul in care vreau sa scot tot...si nu pot rata acest moment, pentru ca nu stiu daca o voi mai face vreodata...
toate atacurile mele de nemultumire au fost pentru o singura si enorma problema, si anume, te vroiam mai mult, ma simteam neglijata, nedorita, neiubita, pe masura ce te iubeam, te doream si muream in fundul tau -EU!
vroiam mai mult pentru ca EU simteam mai mult, EU sunt o exagerata din ziua in care te-am cunoscut, pentru prima oara mi-a fost frica sa pierd pe cineva....pentru prima oara ma interesa sufletul cuiva cu adevarat, si muream de frica sa fiu lasata, sa dispara dintr-odata toata dragostea, toata dorinta, tot interesul din partea ta, desi am o autostima destul de buna, sunt constienta ca sunt o partida buna pe unde ma cauti, eu nu am fost prinsa intr-adevar de nimeni pana acum.
poate sunt egoista, dar sa stii ca nu e egoismul despre care vorbeai tu...sunt o egoista ca te-am vrut numai pentru mine, sa fiu pe primul loc in viata ta, sa nu poti respira fara mine, dar pentru simplu fapt ca nici eu nu eram vie fara tine, nimic nu ma interesa, devenisem o apatica fata de orice te excludea pe tine...principalele mele interese se invarteau in jurul tau, de la cele mai mici chestii pana la cele de viitor, sa-ti gatesc, sa te alint, sa te uimesc cu cate ceva, sa am un copil cu tine, sa facem un camin impreuna si o viata plina de armonie si dragoste unde fiecare zi sa reprezinte o implinire sufleteasca... vroiam sa te am in masura in care ma simteam data definitiv si irevocabil tie.
vroiam tandretea care printre picaturi am vazut ca o poti avea, vroiam tot zambetul tau, vroiam gura aia de rata sa ma sarute neincetat, mainile sa ma tina strans mereu...si cand nu se intampla asa ma simteam terminata, nervoasa si imi venea sa explodez din orice.
cand aveam mai multa nevoie sa te aud, sa-mi vorbesti, tu nu raspundeai la telefon, pe motivul ca nu erai dispus sa auzi urlete...ca sa stii si tu, de fiecare data cand te-am sunat fiind certati nu am avut de gand sa urlu, era nevoia sa te aud, sa plang cu tine, sa confirm ca simpla ta voce ma ajuta sa trec peste orice...
mi-ai vorbit de atatea ori despre daruire, despre cum ar trebui sa fiu, si ai uitat sa le pui tu in practica incercad sa ma inveti pe mine, iar omul invata mai bine din exemplul dat de catre celalalt...
ai uitat sa iti impui sa treci peste momentele grele si sa ma intelegi si pe mine, ai uitat sa imi amintesti cat de importanta sunt pentru tine si cat de fericit te simti ca suntem impreuna, in pofida certurilor si a clipelor triste, suparate si negre...cai pe care orice relatie le are, dar eu ca o naiva idoata am crezut ca atunci cand doi oameni se iubesc si s-au gasit cu adevarat chestiile astea nu mai au o greutate esentiala, ci lucrurile bune au cea mai mare greutate, chiar vitala...
am visat o viata la momentul in care eu voi dori si voi simti ce am simtit cu tine, am crezut ca va fi perfect, frumos si simplu caci totul in mintea mea era firesc, normal, de la sine si original...
uite ca am ajuns la clipa aia si a fost trist de neimplinit...intelegerea nu a venit de la sine, nu m-am inteles din priviri cu persoana aceea, nu am fost tratata ca o printesa, nu am fost iubita cat credeam eu, nu am dat de acel happy-end cu care toate fetele de mici se viseaza in povesti de print si printesa........
printul meu nu a venit cu flori sa ma ia de acasa, nu m-a protejat de toate cele rele, nu m-a ocrotit de suferinte, nu m-a cerut la mama, nu mi-a daruit un inel in semn de dorinta de a-si petrece restul vietii cu mine......
poate am fost atat de ocupata sau mai bine zis preocupata de aceste vise, mai ales ca tocmai gasisem sa simt asa ceva pentru cineva, ca am uitat si eu sa-l vad exact cum era el...si atunci inconstienta si visatoare, nerabdatoare sa traiesc povestea asta, sa nu o pierd acum ca simt cu adevarat, am uitat sa am rabdare, sa astept, sa las lucrurile de la sine sa se intample...vroiam totul acum...de frica, de dragoste, de visatoare, de copila, de indragostita...
mi-am lasat iar unghile sa creasca, pentru ca desi intentia ta era buna, dar cu un mod mizerabil de a fi prezentata, am vrut sa-ti fiu pe plac cu toate detaliile...poate suna pueril dar inclusiv si din cauza unghilor nu am vrut sa-i cunosc pe ai tai, vroiam sa vada in micuta printesa o potentiala nevasta si mama, nu un copil indragostit ce isi rodea unghiile de dor, de nerabdare si de frustrare...desi asta eram...cu tine am devenit un copil rasfatat si nabadaios, care cauta afectiunea si protectia ta...
nu sunt asa, sunt mult mai independenta si cu capul pe umeri decat am fost 3 luni, dar cum nu stiam nici eu ce se intampla cu mine nu aveam suficiente pretexte sa-ti ofer si sa te infrunt cand ma acuzai ca-s infantila si rasfatata...pentru logica mea nu era suficient sa fiu in sfarsit atat de indragostita incat sa nu pot stapani, nici in dragoste, nici in suparare, nici in atacurile mele de copil lipsit de o palma buna la cur.
se spune ca orice urlet e de fapt un strigat de ajutor, m-am convins ca asa e!!! incercam sa-ti atrag atentia asupra mea...vazand ca altfel nu reusam...
eu acum iti spun exact ce simt si ce mi s-a intamplat, daca tu vrei sa interpretezi iar in felul tau sau sa razi de mine, e problema ta!!!
cu tine am uitat de logica, de tot ce e normal de fapt, de cum am gandit pana sa te cunosc...si am crezut in magie, nu cea facuta de oameni ci aceea nativa, cea care apare cand doua suflete pereche se regasesc...cea care face timpul, spatiul si logica sa fie in plus, sa fie chiar ridicole...
eu am simtit aceasta magie insa se pare ca nu am avut reciprocitate in senzatii, in trairi, in intensitate, in lungimea fiecaruia de unda...
am sperat la fiecare cearta sa vii dupa mine sa-mi spui cat ma iubesti si ca nu poti trai fara mine ca-n visele mele de printesa, iar eu sa ma las cucerita definitiv de tot amestecul de sentimente profunde si adevarate, sa ma saruti tandru si sa nu mai imi dai drumul...ce vrei, suna egoist, stiu, dar e vorba de visul meu personal, intim si antic...e al meu, nu l-am impartasit cu nimeni pana acum, si daca stau sa ma gandesc bine nu stiu de ce am decis sa o fac acum...
poate ca stiu si simt ca nu mai am nimic de pierdut, simt ca deja am pierdut ce nu vroiam sa pierd...am pierdut visul!
m-am simtit atat de singura in ultima perioada incat mi-am dat seama ca nu asa trebuia sa ma simt daca deja am gasit sufletul meu pereche...
sufletul meu pereche nu s-ar fi dat batut din prima, nu ar fi renuntat asa usor la mine, la noi, la tot, sufletul meu pereche nu ar fi avut frica sa ma vada, ci mai degraba disperare si nerabdare, pentru ca fiecare clipa petrecuta departe era un infern...printul meu nu m-ar fi lasat, in primul rand....
cuvintele tale au fost mai rau decat pumnale pe la spate cum ai interpretat tu faptul ca ma gandisem la avort, desi iti repet nu as fi facut nimic fara acordul tau, indiferent ...dar ca sa-mi continui ideea, cuvintele perversa, manipulatoare, ipocrita si extrem de cinica m-au facut sa-mi dau seama ca nu ma cunosti, ca nu ma simti, iar teoria asta cu “timpul e de vina pentru ca nu ai avut cand sa ma cunosti” nu coincide cu povestea mea de dragoste legata de sufletul pereche, printul meu...
perversa, manipulatoare, ipocrita si extrem de cinica- toate femeile putem fi, iar surpriza e ca nu numai femeile, ci si barbatii, concluzie: toti oamenii putem fi asa...
dar durerea din suflet a venit cand ma stiam nevinovata de asemenea sentimente fata de tine...bineinteles ca pot fi asa, dar cu tine chiar nu am fost nici pe departe astfel; am fost chiar prea pura si sincera, devotata si indragostita cu adevarat, si prima dovada sunt tocmai greselile pe care le-am comis uneori...daca eram asa cum m-ai catalogat, nu imi permiteam sa gresesc, urmaream un scop anume si induram fara sa schitez ceva, tocmai ca sa-mi ating scopul...eu tocmai din sinceritate am gresit...pentru ca am preferat sa ne certam o zi dar sa ne cunoastem cu adevarat, sa invatam sa ne acceptam si sa ne iubim chiar si defectele...sa invatam sa punem nevoile celuilalt pe primul loc, am crezut ca asa poate reuseam ceva frumos...si in idee e chiar stralucit de reusit....atata timp cat fiecare e atent si devotat nevoile celuilalt, fiecare va fi satisfacut, fara frustrari si reprosuri....insa asta era chestie de doi....daca unul se abate de pe acest drum, celalalt se apara si isi vede singur de nevoi, eliminand participarea corecta a celuilat...si uite asa se rupe cercul armonios si devine vicios....e aceeasi moneda cu doua fete, iar limita e necunoscuta inca...insa cu grija poate fi menajata...
eu, azi, dintr-o data, ai vazut ca am schimbat atitudinea, am fost impaciuitoare si cu rabdare ti-am citit fiecare mesaj de sila...desi si eu aveam atatea de spus, de vaicarit, de reprosat.....dar am simtit nevoia sa trec peste, sa uit clipele negre, sa iubesc si sa nu mai pierd timpul fara tine pentru ca aerul il simt stand cu tine, nu fara....am vrut pur si simplu sa sterg, sa cred in dragoste, sa cred in noi...si mi-am impus sa nu imi las sentimentul afectat de cateva clipe de neintelegere, repezire si nervi....mi-am impus sa iert, sa uit, sa iubesc neconditionat...
dar, vezi, cercul armonios s-a transformat iar in vicios...nu ai venit, nu m-ai sunat, nu mi-ai raspuns la telefon cand plangand vroiam sa-ti zic cat te iubesc...si cata nevoie am de tine!
si uite asa am ajuns aici, scriind de o ora si jumate...
am asteptat mult, cel putin mie mi s-a parut o eternitate, sa fii tu printul visului meu...
nu s-a intamplat si nu vad nici o intentie sa se transforme situatia...
vroiam sa fii printul meu, dar pentru ca asa simteai si tu...
azi, 27 mai 1999, ora 11 pm, eu, Carlita, renunt oficial la tot!
ieri a murit tatal surorii mele...
stiu ca am scris aiurea, am sarit de la una la alta insa asa sunt ideile in capul meu...dus!
in momentele grele nu am fost impreuna...e si asta un semn....doua suflete pereche sunt mereu impreuna si la bune si la rele, si la mai putin bune si la mai putin rele...
daca ma intrebi, nu stiu ce voi face, nu stiu unde ma duc, poate o sa plec, poate nu, nu stiu...
o sa las lucrurile sa se aseze asa cum vor ele, ca dupa aceea sa decid ce cale sa aleg...
oricum, sa stii ca ma bucur ca ai existat in viata mea... nu regret ca te-am iubit, de fapt nu regret nimic...asa a fost sa fie pana la urma...
de azi nu mai astept nimic...inclusiv as prefera sa nu imi raspunzi la scrisoare...
nici eu nu am fost printesa ta, nici tu printul meu....
end of story.


Inspectorul simte o gheara in gat, bautura este preab tare, isi zice in gand. Ochii il dor si lacrimeaza de la efortul cititului, probabil, isi zice in gand. Inspectorul materializeaza buzele sotiei, asteptandu-l in patul lor…vede mogaldeata micuta ce nu vrea sa doarma decat cu povestile mamei, despre printi, printese, zmei si balauri ce mor la final. Fiecare varsta cere demonii ei, in copilarie ii ucidem ca balauri in basme, in tinerete ne culcam cu ei, iar la batranete ii lasam sa ne bantuie, satuli de singuratatea noptilor.
Inspectorul o vede la altar, privindu-l plina de dragoste si de…viata. Vrea sa fuga acasa, la ea…dar mai sunt atatea scrisori…si cazul hackerului l-a prins in mrejele si tainele sale.

Scrisoarea 6
Subject: femeia ideala pentru tine, Miguel

extrem de delicata, misterioasa, copilaroasa uneori, matura cand e cazul, sociabila, independenta, pasionala, sa nu prefere plafonarea, ci sa incerce sa te provoace si sa te seduca tot timpul... sa flirtreze cu tine...chiar daca chestiile astea dispar in momentul in care ai o relatie serioasa, dar, sunt extrem de importante.
Cu drag,
Johanna

  postat de gtherevelator in 2008-01-24 11:10 | Se iubeau? | Trackback 1 comentarii

Se iubeau? 4
     media: 5.00 din 3 voturi

Inspectorul incearca sa puna ordine printre scrisorile lasate de hacker, dar simte ca totul este fara sens. Nu vede rostul pentru care ar ordona o iubire haotica, in mod cronologic. Priveste ceasul, e aproape miezul noptii, dar picioarele le simte grele si incapabile de a se desprinde din locul de lectura. Isi dorise sa intre in Politie pentru a face bine in lume. Isi dorise sa ucida rautatea din fasa, isi jurase sa opreasca crimele si sa aduca zambete de justitie pe fetele oamenilor impacati cu soarta lor. Oare la ce se gandise sau ce naiba citise hackerul asta, de a decis sa-i predea mormanul de scrisori? Despre ce crima putea fi vorba? Oare Miguel recunoaste ca o va ucide pe Carlita? Inspectorul mai alege la intamplare o hartie ingalbenita de timp si apropie lampa...
Scrisoarea 3

Subject: partea cea mai importanta!


daca ai citit scrisoarea anterioara, ai vazut clar ca eram hotarata sa las totul asa cum ramasese, insa, uite, doar dupa un mesaj de-al tau, mi s-au inmuiat picioarele...e suficient un cuvant, o fraza tandra sa uit totul, sa lupt in continuare si poate ma crezi de-a dreptul handicapata dar un cuvant tandru de-al tau ma face sa cred iar in tot ce e mai frumos...asta numesc eu dragoste, cand e suficient un cuvant plin de dragoste pentru a provoca un ocean de dragoste...
tu asta faci...asta ai facut de cand te-am cunoscut...poate tu nu ai stiut cata putere ai asupra mea, si,crede-ma, doar inca doua persoane au puterea asta asupra mea: mama si sora mea...
tu poti sa-mi schimbi modul de a reactiona doar cu un cuvant, modul de a gandi cu altul la fel de tandru ca si primul...
ai puterea sa ma intorci din orice decizie...numai cu o privire blanda, un cuvant frumos, o imbratisare sincera si un te iubesc real.
inca vreau sa fii printul meu...de fapt intotdeauna am vrut numai ca am si eu clipe in care obosesc de atatea frustrari....nu mai vreau frustrari, nu mai vreau frica, nu mai vreau certuri, nu mai vreau jigniri, nu mai vreau despartiri...intre noi.
vreau blandete, tandrete, sentimente pure, care sunt sigura ca exista in noi....
vreau totul cu tine...
vreau sa ma vrei...
vreau sa visam impreuna, si sa luptam cu tot ce ne e la indemana pentru a le indeplini...
vreau sa vrem, caci doar asta ne trebuie, restul le avem pe toate...mai ales dragoste...multa dragoste...
vreau sa avem rabdare, sa nu actionam sub influenta impulsului, sa gandim, sa intrebam atunci cand nu intelegem si ni se pare ca celalalt a fost rau cu ceva, sigur am interpretat gresit, deoarece in dragoste nu exista rea intentie...nu exista lovitura, nu exista rana cauzata voit, dar exista diferente de gandire din care se nasc neintelegerile, asa ca hai sa luptam sa intelegem adecvat.
hai sa demonstram ce simtim, nu sa le retinem pentru noi pentru ca dupa aceea sa plangem ca nu suntem corespunsi cu aceeeasi dragoste. hai sa traim cu energie si cu bucuria fiecarei zile pentru ca putem fi langa persoana pe care o iubim si ne iubeste...
hai sa construim impreuna...hai sa visam, hai sa punem in practica ceea ce stim in teorie, hai sa nu fim inca 2 prosti care lasa dragostea sa plece din lasitate si lene de lupta, hai sa formam acel tot, ce oricum suntem prin inimile noastre care evident se iubesc la nebunie, tocmai fiindca ele nu inteleg ratiunea de care noi ne impiedicam din cauza ca nu il intelegem corect pe celalalt, desi vorbim aceeasi limba, limba iubirii, dar ne intelegem separat ca doi fraieri...
incearca o modalitate mai blanda cu mine, in orice vrei sa-mi zici si o sa vezi ca certareata nu mai exista...
doar asta iti cer...
ma duc sa ma culc ca mor de somn, desi sunt inca suparata ca nu ai vrut sa ma vezi azi...
pup din tot sufletul rata mica ce este a mea!
Carlita, 1999,data indescifrabila...
Inspectorul aprinde o tigara si se gandeste la sotia sa...e noapte si nu a sunat...ii intelege slujba, i-a acceptat compromisul cu viata personala. Dar el? El intelege oare nevoia de afectiune a oamenilor ce asteapta?

  postat de gtherevelator in 2008-01-23 18:05 | Se iubeau? | Trackback 0 comentarii

Se iubeau? 3
     media: 5.00 din 3 voturi

Usa se inchide in urma Mariei, iar domnul inspector scoate o sticluta maronie din sertarul incastrat in birou. Alcool si aroma braziliana, intr-o incapere scunda, cu igrasie pe pereti. Stinge tigara si continua o lectura ce pare sa-l prinda in banalul serii:
"
...ai inceput pe zi ce trecea sa fii mai convinsa de mine, mai sigura ca te iubesc si poate aici s-a produs ruptura...ai inceput sa ma repezi, sa faci doar tu planuri pentru amandoi si eu sa fiu nevoit sa tac, am inceput sa nu-mi mai las personalitatea sa se manifeste, am fost nevoit sa te urmez oriunde unde vroiai, sa merg ca un supus dupa tine, eram pet-ul tau de companie...
...cand incercam sa zic sau sa fac ceva, incepeau tonurile tale artagoase si mai ales superioare...ma acuzai de lucruri neadevarate...erau primele semne pe care mi le puneam in minte ca ceva incepe sa fie putred in Danemarca...dar entuziasmul tau cand vorbeai de copii cu mine ma inmuia, caci ador copii si-mi doresc unul mai mult ca orice pe lumea asta...si mai ales cu tine... a doua zi eram in stare sa fac unul...eram orb de iubire in suflet si nu vedeam cum de fapt tu incercai sa ma schimbi si sa ma modelezi cum vrei, folosindu-te de lucrurile pe care poate simteai ca le poti controla la mine...cand am inceput insa sa nu mai suport toate toanele si mutrele zilnice si am explodat-vai!, a fost prapad...nu uit iesirile tale violente, la care am reusit sa rezist doar datorita inchiderii mele, nu uit trantitul usii in urma ta si mesajele in care ma jigneai si-mi vorbeai urat...de fiecare data eu am fost cel care a dat primul semn de viata, de impacare...si ce am primit? primul contact vizual cu tine aducea alte izbucniri isterice, discutii pe care daca credeai ca le initiezi, gata, castigai puncte...degeaba...a doua zi, gaseai tu altceva ca sa-mi raspunzi pe acelasi ton...
Faceai planuri, mi le impartaseai, ma faceai sa ma implic si cand vedeai ca le agreez, le schimbai ca nu cumva sa facem ceva ce mi-ar fi placut si mie...nu! trebuia sa fie doar cum vroiai tu...sa mai marchezi niste satisfactii...acum 2 zile mi-ai scris scrisoarea in care scriai ca doar ai un dialog, o impartasire cu mine, ori eu nu citeam decat nesimtit, om meschin, avar etc...cum crezi ca m-am simtit seara sa ma vad cu tine dupa cele ce mi-ai scris? sunt eu oare un om meschin, ca am incercat mereu sa aplanez conflictele si fac sa fie bine de ambele parti?? Avar...nu stiu ce situatie materiala ai si nici nu ma intereseaza! Dar ce ai scris, suna ca si cum ti-as vana averea! Ti-am explicat atunci ca nu am avut nevoie de la cineva de un cap de ata vreodata....jignirea aia nu a trecut cu saruturile de seara, a ramas in suflet...a-ti stii limitele financiare pana la care poti merge, a stii sa te intinzi cat te tine plapuma, nu inseamna avarism, inseamna rationalitate...eu, cu salariul ala de cacat pe care il am si pe care tu il spargi o data in magazin, daca e sa fac o comparatie, ei bine cu salariul ala eu am realizat ceva in viata-m-am intretinut singur si mi-am ajutat parintii, am sustinut-o pe sora mea cand nimeni nu era dispus sa-i finanteze visele... Tu ai primit toata viata si inca primesti, nu te condamn pentru asta, bravo tie, dar nu ii judeca pe altii daca nu esti in masura. Eu prefer sa-mi ajut prietenii si sa fie ei nesimtiti, decat sa imi ceara unul ajutorul si sa nu i-l dau, desi stie ca pot...cand m-ai acuzat ca eu as fi cu al meu, stii bine ca ai zis-o din rautate, stii ca nu-s asa, dar vroiai sa ma ranesti, sa ma faci sa ma simt prost, jenat de remarcile tale. Mereu imi faci observatie sau chiar ma jignesti la tine acasa de fata cu ceilalti, pentru ca stii ca nu-s in stare sa zic o vorba rea despre tine, in fata mamei tale. Asta se cheama respect, stiu ca oricat de rea ai fii tu, nu as putea s-o castig pe mama ta sau sa-mi dea dreptate, e mama ta si te va iubi orice ai face. As fi meschin sa ma angrenez in jocul tau si sa te vorbesc urat. Am incercat de fiecare data sa prezint niste fapte generale si sa intreb cum i se pare normal, ca sa vezi si tu ca nu-s anormal...
De ce iti spun toate astea? Pentru ca iubesc o persoana care a spus asta seara ca-s egoist si ca daca va face copilul il va face doar pt ea...singura... oare stii sa citesti egoismul? stii unde e? il vezi? da? si dumnezeu de sus il vede...desi nu am crezut multa vreme in divinitate, m-am impacat in cele din urma cu existenta lui si cu faptul ca daca in viata avem parte si de rau e pentru ca in alta parte a vietii am ranit, iar el ne da si palme, desi poate ne-am pocait si ne-am ispasit din pacate..dar poate ne da acum palme, pentru ca mai tarziu, cand ii intoarcem obrazul, sa ne sarute duios si plin de dragoste...
De ce nu m-am bucurat azi ca esti gravida? Pentru ca m-am mai bucurat o data si ai ras de mine..era o gluma sarcastica de a ta...dar am continuat sa ma bucur de atunci, pentru ca stiam ca esti gravida..simteam asta...si nu aveai cum sa nu fii..dar tu transformi acest copil intr-o noua competitie...cine se bucura cel mai mult, cine are cea mai tare reactie, cine are nu mai stiu ce...
Dar stii care e lucrul pe care nu-l inteleg cel mai mult? Schimbarea ta de acum o luna cand practic parca iti propusesei sa schimbi dragostea sincera si curata din mine cu starea asta de acum, cu tristetea asta de care nu mai reusesc sa scap, caci cuvintele alea dupa care esti tu asa innebunita, spuse de tine, nu au adus decat jigniri si au lasat rani in memoria mea...nu inteleg de ce si mai ales cum ai reusit sa ma aduci in starea asta...asa ca, inainte sa ma mai intrebi de ce sunt acum asa, mai bine fii si tu o data rationala si matura, priveste in urma cursul evenimentelor, rememoreaza-le si daca simti ca nu ai gresit cu nimik fata de mine, iti jur ca voi recunoaste ca sunt cel mare idiot in viata! Dar vreau sa-mi juri cu mana pe inima!
Credeam ca sunt cel mai iubit dintre pamanteni si ca tu esti cel mai divinizat dintre ingeri...dar e atat de usor sa distrugi....cel mai greu e sa construiesti...si niciodata nu vei putea construi daca nu faci din suflet, cu pasiune, dragoste, intelegere si liniste...
Deci, ca sa reiau tema din titlu, cine sunt? Sunt Miguel, un amarat care lucreaza intr-un stres zilnic de 12 ore, stres pe care tu nu l-ai suporta nici 5 min, un om ce nu-si doreste decat liniste sa poata iubi asa cum o stie el, in felul sau unic, care sa se poata bucura de un zambet candid seara, un zambet si niste buze la care s-a gandit toata ziua, dar care dispar cateodata atat de brutal la primul contact vizual, auditiv sau fizic cu tine.... un om care isi doreste sa o regaseasca pe Carlita din primele saptamani din martie, alaturi de care visa la frumusetea universului si la placerea impartasirii ei, un om care e satul de durere, tristete...
Incotro se indreapta? Din pacate, sau poate din fericire, aceasta intrebare nu poate avea un raspuns de la o singura persoana.. e nevoie de 2..3...mai multe..iar cateodata e necesara si o interventie divina...e chiar binevenita ...
Semneaza acest monolog o persoana care inca te iubeste ca in prima zi, dar care isi reprima in ultimul timp adevaratele trairi...de tine depinde ce vei intelege din ce am scris...dar e nevoie de multa sinceritate cu tine insuti...
M
Te besso e te amo mucho
New Mexico, mai 17,1999

  postat de gtherevelator in 2008-01-17 18:56 | Se iubeau? | Trackback 0 comentarii

Se iubeau? 2
     media: 5.00 din 5 voturi

Inspectorul mai ridica cateva hartii si citeste in continuare:
Scrisoarea 2

Subject: Monolog… Cine sunt, de unde vin, incotro ma indrept…

"am vrut sa-l trimit aseara, dupa ce l-am scris, dar nu aveam adresa ta...a doua zi lucrurile pe care vroiai sa le faci/zici seara, pierd din substanta, dar prefer sa-ti trimit gandurile mele de aseara asa cum erau, fara sa modific ceva...o zi usoara sa ai…

In acest moment, ma simt poate cel mai singur om de pe pamant...desi stau langa o persoana care mi-a trezit cele mai frumoase si calde sentimente de pana acum...mi le-a trezit..si tot ea sau...poate eu, sau poate cine stie cine, e pe cale sa le ingroape in tristete sau deziluzie... nu este o scrisoare de reprosuri sau culpabilizare a cuiva, este doar un monolog al unui suflet ce se simte de cateva zile extrem de singur si care simte ca persoana iubita de langa el e o straina care nu vrea sa-l cunoasca, sa-l citeasca, sa-l simta....iar sentimentul asta ma macina de cateva zile incet dar dureros...sigur... si nu stiu sau nu reusesc sa gasesc calea sa-l opresc, sa-l ucid din fasa...
Intotdeauna m-am intrebat cand simti ca a sosit momentul acela..momentul in care simti ca lumea s-a oprit la o singura persoana alaturi de care ai vrea sa ramai tot restul vietii...am incercat mereu sa-mi imaginez cum ar trebui sa fie, sa arate, sa simta, sa perceapa, sa se exprime,sa vorbeasca, sa inteleaga aceea persoana....si tot ceea ce am realizat este ca aceasta alegere nu tine nicidecum de rational, nu poti face un tabel in care sa bifezi niste coordonate standard, ci, ca pana la urma, totul se rezuma la suflet, la inima...inima iti va spune cand a intrat aceea persoana pe usa vietii tale, iar sufletul iti va sopti dulce sa nu o alungi caci tot restul existentei vei trai ca o fantoma ce o va bantui si-i vei cauta rasuflarea oriunde pe acest pamant, ca o fiara flamanda de sange va haitui sufletul tau dupa existenta ei, sa-i simta mirosul carnii care este ca un drog permanent si necesar pt tine....
Sigur, au fost multe momente in care mi-am zis, ca fiecare de altfel, da! Ea este cea aleasa..dar imaturitatea si-a spus cuvantul si a trebuit sa recunosc ca eram inca necopt si ca de fapt persoana respectiva nu era decat un alt pion, important sau mai putin important, in procesul transformarii mele ca om, o noua experienta menita a ma modela si intregi, atat din punt de vedere al caracterului cat si al diversitatii trairilor umane...cu fiecare persoana de sex feminin din viata mea am mai adaugat o treapta, o caramida-si nu ma refer aici la experiente sexuale, ci umane-la esafodul transformarii si maturizarii mele... fiecare om e unic in felul sau...iar cine incearca sa-i rapeasca unicitatea in univers, nu e altceva decat un criminal, o persoana care nu intelege farmecul acestei unicitati umane si faptul ca asta cautam cu totii toata viata..acea unicitate care sa ne inrobeasca prin frumusetea,delicatetea si spiritul ei, incat sa o simtim unicitatea noastra , una care nu face altceva decat sa dea farmec intregului nostru....evident, unicitatea fiecarui om nu trebuie sa-i scuze un comportament inadecvat in sociate...cu totii trebuie sa ramanem calauziti in existenta noastra de principiile universal valabile ale civilizatiei, de regulile bunului simt, ale dreptatii, justitiei, adevarului si dragostei de viata. Poate incep sa aberez putin, dar e important a fi bine inteles...nu am incercat niciodata sa schimb unicitatea unei persoane din viata mea, ci eventual sa trasez anumite coordonate ale persoanei respective in limitele regulilor de mai sus, general acceptate de toata lumea...pana acum nu mi s-a intamplat sa fiu acuzat cu atata inversunare, chiar ura as forta, de cineva ca as fi incercat sa-l schimb sau sa-l slefuiesc asa cum imi doream eu, dar nu si persoana respectiva...ori asta m-a facut sa ma intreb oare unde ma aflu?? De unde vin, am spus-dintr-o lunga experienta umana, care m-a facut sa fiu ceea ce sunt acum. Bun, rau, asta doar Dumnezeu va decide cand ma va chema la Judecata de apoi. Cu precizarea ca te-am cunoscut dupa o lunga perioada de singuratate impusa de despartirea de o persoana pe care, pana la tine, o crezusem singura femeie unicat din viata mea. Ai aparut tu si ai schimbat ceva ce nu credeam ca se va mai intampla-sa iubesc din nou cu ardoare si pasiune si, culmea!, sa iubesc cum nu am mai reusit vreodata a face. De ce?? Sincer, nu stiu..si ti-as zice sa recitesti prima parte...stiu doar ca te iubesc din a doua clipa in care ne-am scris si ti-am reauzit vocea si am descoperit alta persoana de cat stiam ...) imi amintesc si acum cu duiosie primele noastre mesaje si discutiile lungi ce le formau incarcatura...era totul atat de frumos, de romantic, de perfect...prima noapte de dragoste la mine, cand ma simteam asa intreg in tine si-mi venea sa te devorez non-stop...mai tii minte primele noastre nopti de dragoste cand eram atat de flamand de tine, incat te aratai speriata? Cand nici nu intram bine pe usa si eram innebunit sa te posed si sa facem dragoste...tipetele tale nu faceau decat sa-mi trezesca si mai multa dragoste si pofta de tine...parea totul prea perfect, prea frumos..tu-mi povesteai visele tale despre viitorul tau, si desi am fost invatat ca doar de ce reusesc prin forta mea imi e dat sa ma bucur, totusi adoram sa te ascult povestind pentru ca-mi erai asa draga si pur si simplu imi venea sa te mananc...apoi au inceput sa apara si povestile de alcoov pe care le urasc atata...martinez...clara, cu iubitii ei si cu tine asa implicata in prostiile alea, care priveau totusi viata altcuiva..."
Inspectorul este trezit din lectura de un joc nervos al degetelor ce tin hartia presata intre ele. Isi aprinde o tigara si apasa pe buton:
-Da, domnule inspector?
-Maria, adu-mi te rog o cafea daca mai avem facuta....si poti pleca...eu mai raman...mai este de lucru asta seara...
Secretara aseaza ceasca de cafea pe masa si isi ia ramas bun:
-Mai lasati si pentru maine, domnule inspector...moartea nu se grabeste niciodata, zambeste ea amar, tragand cu ochiul la hartiile proaspat imprastiate pe birou.
Usa se inchide in urma Mariei, iar domnul inspector scoate o sticluta maronie din sertarul incastrat in birou. Alcool si aroma braziliana, intr-o incapere scunda, cu igrasie pe pereti. Stinge tigara si continua o lectura ce pare sa-l prinda in banalul serii:
....

  postat de gtherevelator in 2008-01-16 12:06 | Se iubeau? | Trackback 0 comentarii

Se iubeau?, by GtR
     media: 5.00 din 4 voturi

Se iubeau? sau nuvela lunga in scrisori mici
Buna ziua, domnule inspector. Numele meu este John. In anturaj sunt cunoscut drept un hacker important. Zilele trecute am reusit sa sparg serverul unei corporatii. Printre altele, am descoprit si cateva fisiere ce contineau un jurnal on-line dintre doua persoane de sex opus. La prima vedere par scrisori de dragoste. Pe parcursul citirii lor, tonul se modifica. Nu vreau sa mai insist cu detalii. Vi le pun la dispozitie, deoarece, pe undeva, se aminteste de o crima. Nu vreau sa fiu implicat in tainuirea unor astfel de informatii. Mie imi place sa bravez. Dar am limitele mele, domnule inspector. Odata am crezut ca sparg serverul unei banci, dar am distrus un fond de investitii creat cu economii de oameni saraci. Nu am putut repara greseala, dar niciodata nu am mai avut un somn linistit. Mereu imi apar in cosmaruri fantome de oameni batrani si rosi de boli. Nu spun nimic, doar stau si ma privesc cu gravitatea din privirea mamei, in copilarie, cand ii rupeam florile. Domnule inspector, sunt un revolutionar al internetului si cred in conceptul de victime colaterale. Cineva mi-a marturisit odata ca El Che nu a ucis vreodata oameni inocenti. As vrea sa stiu daca a facut-o macar indirect. As putea sa dorm si eu mai linistit, iar batranii-mi din somn si-ar schimba culoarea intr-o nuanta mai primavarateca. Urasc toamna...imi aminteste de florile moarte ale mamei mele...stiti, mama m-a iubit si a vrut sa ma o viata precum o floare.
Va trimit nedatat si nesemnat acest colet, din ratiuni lesne de inteles. Eu ma simt trist acum, domnule inspector...dar...
Lectura placuta si...buna ziua, domnule inspector!


Scrisoarea 1 (scrisorile sunt luate de catre inspector intr-o ordine aleatorie)

Subject: azi vreau sa te vad vesel!!!

hai sa-ti zic un secret: shhhhhhhhhh, dar sa nu mai zici la nimeni...
bobocii de rata nu au voie sa fie mofluzi, suparati si nervosi...ei sunt mici, veseli si jucausi!!!!!!
dat fiind ca tu esti un boboc de rata, tocmai ai aflat cum trebuie sa te simti...
iubirea mea, tu nu ai motive sa fii mofluz si obosit si stresat...viata e frumoasa...ai tot ce ai nevoie pentru a fi fericit...gandeste-te...rata mica ce esti...nu merita nimic sa-ti petreci zilele stresat...
suntem tineri, plini de dragoste, de energie, de sperante si forta de munca...avem toate posibilitatile deschise pentru ceva mai bun, avand in vedere ca nici in prezent nu ne putem plange... sa fim realisti...majoritatea oamenilor ar dori sa aiba ce avem noi...
avem un suflet pur si o inima ce bate pentru doi....avem vise ce ne hranesc simultan, avem o viata in fata pentru a cuceri orice vis si de a-l transforma in realitate.....baza suntem noi......
nimic nu e definitiv, batut in cuie..tot timpul va exista o alta cale mai buna...asa trebuie sa privesti pentru a intelege ca nimic nu e grav, nimic nu e rau, nimic nu merita sa pierzi un zambet pe care ai putea sa-l oferi chiar si tie....pana la urma atitudinea face totul, corect?
hai sa ne spalam de frici, temeri si frustrari absurde...hai sa zambim, hai sa ne iubim...hai sa dovedim credinta noastra ca dragostea e singura energie care misca lumea...
descrunta-ti fruntea aia de rata si relaxeaza boticul ala cu un zambet dulce...iubeste tot ce ai, profita de faptul ca e o noua zi...
TE IUBESC...si iti doresc o zi superba!

GtR

  postat de gtherevelator in 2008-01-15 16:00 | Se iubeau? | Trackback 0 comentarii



   
 
Powered by www.ablog.ro