FABRICA DE CARACTERE
uprising.resistance.battle for the sun.GtheRevelator

Scurt roman despre iluzii si un colet

media: 4.91 din 21 voturi

Capitolul 11- Despartirea

Motto: “Iubito, ni s-au terminat tigarile... ...trebuie sa ne despartim! “(A.Bodnaru)

“Ma auzi? Te rog, asculta-ma cu atentie: trezeste-te! Marc, sunt aici, trezeste-te! Fa-o acum! Trezeste-te si deschide coletul!”
“Monica, urasc lumea asta, ma intelegi, o urasc!!! Pot sa-mi creez una a mea?”
“Nu trebuie sa o urasti, ci sa inveti sa traiesti deasupra ei...si nu a lumii, ci a oamenilor..
Poti sa creezi…credeam ca ai deja o lume a ta…Marc, sunt aici daca ai nevoie de idei”
“Coletul...trezeste-te, amaratule, deschide ochii!”
“Te iubesc, Magda!”
“Clara, sunt doar al tau! Lasa-ma sa-ti sculptez destinul in inima”…
“ Marc, esti tu sau iar vorbesc cu nenorocitul de robot?? Marc, de ce nu-mi raspunzi, alo, Marc, ce se intampla?”
“Un colet te asteapta, Marc, NU INCERCA SA FUGI! Marc, ia coletul! Te va salva!”
“Rosul asta face minuni cu tine, draga mea! Mai vrei cafea?”
“Coletul...”
“Totul e roua, doar roua…si totusi, Marc…Cred ca stiu cam cum te simti...oribil, oribil, oribil... si nu mai intelegi nimic, si nu te mai intelege nimeni…parca ar fi toti niste monstri care gesticuleaza violent…si dau din gura…si tu te uiti la ei si nu auzi decat niste ragaituri…si iti vine sa urli: plecati si lasati-ma dracului in pace…!!!!!”
“Stii ce melodie imi vajaie acum prin minte: rape me, my friend, rape me again… cred ca ar fi o idee buna impotriva deprimarilor...Monica, pietena mea, pardon, sotia mea imi sopteste din priviri acest cantec...ochii aia mari si goi si sfinti modeleaza notele astea blestemate...si vreau s-o iubesc pe Magda si tot ce-mi iese este un nesfarsit maraton al violului”
“Marc, pe sotia ta o cheama Paula!!!”
“Coletul e pe masa...in bucatarie...il desfaci azi???”
“Stii, uneori am si eu senzatia de sinucidere...ceva ce dureaza o fractiune de secunda...simt cum se rup toate in mine, sfortandu-ma sa nu-mi actionez gandurile...vad un hau si-mi vine sa cad...in el...vad un autobuz, la trecerea de pietoni, in viteza...si-mi vine sa calc pe zebra...vad metroul...si ma abtin cu greu sa nu pasesc intre linii...Monica, vindeca-ma!... Ma intreb zilnic...pe mine...daca mai am ceva de primit, daca mai astept ceva...daca ceva divin ma va atinge si-mi va spune: traieste asta, simte asta, fa asta!”
“coletuuuuuuuul, Marc, coooletuuuuuuuul”
“Of, dragul meu Marc, ce aproape suntem unul de celalalt…ca stari, ca trairi….azi noapte plangeam atat de tare si eram atat de pregatita sa renunt…,cum spui tu, pret de cateva secunde am avut impresia ca o pot face, ca voi termina cu totul repede….dar…..e un mare dar, doi oameni ma tin in viata…intotdeauna….mama si sora mea…nu as putea vreodata sa le frang inima...niciodata...niciodata...le sun zilnic si le spun...ca le iubesc... si...plang, urlu, ma sufoc…ma trezesc…e soare, mananc o portocala, ma plimb…ajung la cabinet, beau o cafea, fumez o tigara, povestesc un vis...si vorbesc cu tine, Marc, te chem si ne lasam demonii sa se joace...”
“Buna ziua, ati primit un colet! Vreti sa semnati?”
“Magda, trebuie sa ne despartim, mai sunt atatea de salvat, eu nu pot sa fiu salvat, nu am timp...si un colet ma asteapta acasa, si tata...nu stiu cum mai arata...si...uite, vezi poza asta? E o sculptura...cineva trebuie sa o sculpteze...e semnatura ei in cartea de istorie universala...Magda, nu am timp sa te las sa ma iubesti...am un perete de buda ce asteapta saptamanal sa-i mai redau vietii un suflet...Clara, iarta-ma...nu, eu sunt, nu, nu e robotul...”
“Daca nu ai facut-o pana acum inseamna ca mai ai de primit…astepti…inca mai vrei ceva…si nu o sa renunti pana nu o sa dai de acel ceva, acel ceva ce te va renaste ca om...”
“Un colet, doua colete, trei colete...”
“Se spune ca cei care se gandesc la sinucidere nu or sa faca vreodata gestul…si, in final, depinde de noi sa vedem lumea, viata, asa cum este…frumoasa…dureros de voluptoasa si irezistibila…depinde de noi sa alungam imaginile urate, oamenii urati, faptele urate…sa filtram si sa ramana in ceasca de cafea doar splendoarea…”
“Mama, tata...copacul ala batran si scarbos de frumos...pamantul asta ce se cerne peste mormantul ei...”
“Ghemotoace albe, desirate, de bandaje insangerate...vieti manjite pe cutite de felcer...ne pare rau nu a supravietuit...fatul nu mai era in viata...”a
“Gandeste-te, Marc…cum fac si eu…simplul fapt ca am un om ca tine- desi nu te cunosc-cu care sa-mi impart gandurile, fie ele triste, sau frumoase, este un miracol…inca ma mir cum de s-a intamplat…suntem doi straini, intr-un oras mare dar mic, in care ne-am putea intalni oricand…o nenorocita de rezervare a facut legatura...e magic...Nu ti s-a intamplat ca in momente de disperare si deznadejde sa primesti un mesaj, un telefon, sa auzi o voce care sa te faca sa-ti revii, sa-ti aduca zambetul pe buze…sa te faca sa uiti ce gandeai cu 5 minute inainte…si sa te ajute sa spui…merita…merita al dracului…pentru o voce, pentru un gand, pentru un prieten…pentru…tot…cred ca sunt o optimista incurabila…”
“Monica, esti psiholog, trebuie sa fii optimista, altfel as veni in vizita la cimitir, nu la o amica doctor de suflete!”
“Toate cantecele, toate melodiile, intreaga primavara care vine cu soarele de pe cer, noaptea, stand tacuta in fata televizorului sau doar sub plapuma si gandindu-ma, traind clipa…toata dragostea, saruturile, amorul, despartirile, toate astea sunt VIATA…durerea, insuportabila fericire cand ma suna…promisiunile, urletele, lacrimile si rasetele…toata viata asta merita traita, Marc!”
“Viata mea este altceva...este o minciuna, o amagire ce ma va...”
“Cartile…Idiotul lui Dostoievski, cu frumusetea care va mantui lumea, Antunescu-oare ce am face daca am fi intr-adevar fericiti…te iubesc atat de mult incat nici nu stiu sa te iubesc…ganduri, tristeti, frustrari, intrebari care isi au deja raspunsul…Eugene Ionescu, cu plecati si lasati-ma dracului in pace…stari, momente, adevaruri…viata…sa fii viu e atat de dureros si futut de splendid!”
“Daca apasati “ENTER”, comanda va incepe sa se proceseze. In cateva ore, veti primi coletul la domiciliul dumneavoastra!”
“ Fiule, i.........”

Aaaaaaaaaaaaahhhhhhhhhhhhhhhhhh! Se trezi. Se holba. Privi in jur. Adulmeca. Isi mirosi cosmarul si se ingretosa. Era tarziu, se facuse 5 seara. Intr-o ora trebuia sa se vada cu Magda si el adormise intr-o ora cat altii intr-o viata. Franturile de somn il dureau ingrozitor. Fragmente de cosmar inca se zbateau in cotloanele fiintei sale. Corpul ii era un intreg purgatoriu si nu rezolvase nimic la Muzeu. Inca nu stia cum sa rezolve aspectul “Clara”. Apuca telefonul si derula agenda. Din conglomeratul ala fosforescent de litere si cifre, nu simtea nici un impuls. Nume ciudate si numere familiare i se derulau intr-un impaienjenis ce erau gandurile sale. Singura conexiune reala pe care o dorea era cu numarul lui John, singura strangere in brate ce-i lipsea era cea a batranului sau tata ce-l crescuse, unica baie de sange necesara era cea familiala. Il arunca dezgustat, inca nu era timpul sa-si apeleze trecutul. Va fi oare? Va sosi clipa pe care o astepta din ziua in care parasise un mormant si un batran in genunchi? Isi sterse sangele din lacrimile ce se infiripau intr-o privire scrasnita, caprui-albastruie, de criminal neintentionat.

Fusese o saptamana cumplita. Scurta, agitata, bulversanta si atoasa precum matele unei pasari sacrificate artificial. Si tot calvarul ei incepuse de la coletul primit luni. Inca zacea pe masa, in bucatarie. Tacut si resemnat. Sau poate doar disciplinat si respectuos precum un soldat sinucigas din Compania 9, via Irak. Bomba atasata ticaia de luni, era vineri si inca nu explodase. S-o dezamorseze, printr-un sut brutal spre ghena, sau s-o declanseze, printr-o taietura curioasa de viitor? Nu stia. Habar nu avea. Un singur lucru era concret in aceasta secunda trecatoare: avea intalnire cu Magda, in restaurantul sau favorit. O programase miercuri, in agenda, inainte sa plece la o cina pregatita cu drag de Claudia. Inainte sa-l revada pe vechiul parinte Andrei. Inainte sa scrijeleasca un nou nume in lista lunga a celor salvati. Inainte s-o vada, in seara asta, peste cateva ore, ultima data pe Monica si sa-i lase cadou agenda lui neagra si plina de efecte. Ii era draga rau fata asta, dar ii statea in cale. Il facea sa-si puna prea multe intrebari despre sensul lui in aceasta lume. Il facea sa se indoiasca de el. Ea isi terminase menirea pentru care fusese azvarlita pe orbita vietii lui, de o rezervare nenorocita. Dar ii lasase cadou, de despartire, cheia spre noul Marc. Noul Marc mijea undeva, la orizont si el il simtea aproape. Nu ii mai putea rezista multa vreme. Era obosit si cosmarurile se inmulteau tot mai des in dureri insuportabile. I-l lasase Monicai pe vechiul Marc, ea avea nevoie de el, avea nevoie de agenda lui neagra, cu planurile sale secrete de a salva femei terminate. Monica avea nevoie sa inteleaga fiinta umana la maximul posibil. Si sa-si salveze pacienti brutalizati de teama de a respira o noua zi, un nou aer, o noua lume.
Intra la dus. Apa rece ca un mort in zapada ii biciuia sub jet cicatrici imaginare. Degeaba, nu le amortea. Doar spala saruturi de femei indragostite de un mit ce credea in iluzii. Isi sterse corpul, cu miscari indoielnice, fara speranta si privi in oglinda. Undeva, departe, intr-un loc inabordabil vizual, un spiridus magic si aleatoriu tragea de un clopotel cristalin: “e timpul sa te vezi cu Magda. Pentru ultima data.”
“Vrei sa vizionezi un film despre viata ta? Eu m-as bucura sa-mi pot vedea viata, m-ar ajuta sa inteleg, sa ma inteleg si sa schimb ce e de schimbat…si sa cultiv ce e bun.”
“Da, l-am vizionat deja. Iar dupa film, am mers putin pe strazi, fumand, pana la autobuz ...era cald, adia vantul...orasul murdar era imbracat in negru iar luminitele albe de pe bulevard stingeau mizeria zilei intr-o atmosfera placuta...asa ca plimbarea pana la statia de autobuz mi-a mai alinat din tristete. Oamenii erau undeva departe, eu nu puteam sa-i vad, dar ei puteau sa ma vada: un mosneag tanar, flagelat de vicii sufletesti aluneca pe trotuare.”

Clipi rapid si alunga imaginea salvata. Se imbraca simplu si elegant si chema un taxi. Trebuia sa se grabeasca. Undeva, in oras, la o masa incarcata de trandafiri albi si rosii, il astepta o femeie. Ce-l implica intr-o combinatie de bomboane, cu gust exotic.
Ii trasa soferului indicatiile, avea nevoie de o mica oprire, intr-un bar in care lumea radea cu pofta de viata. Trebuia sa isi extraga puterea din lista lunga si scrijelita in miros de rahat. Trebuie sa respire aer de speranta si salvare. Doar cateva minute, un whisky dublu si o tigara arsa cu pofta. Si apoi, Magda putea sa rupa o bucatica din el. De adio.

Scurt roman despre iluzii si un colet

media: 5.00 din 13 voturi

Scurt roman despre iluzii si un colet
-roman fictiv, cu iz de realitate-

Capitolul 5- M&M

Isi mai verifica o data agenda si dadu send la mail. Era miercuri, iar vineri seara avea programata o cina romantica cu Magda. Marc si Magda. M&M. Rase nervos si involuntar gandindu-se la gustul bomboanelor. O combinatie exotica si dezirabila. Gura i se umplu cu cascade fine de ciocolata.

Pe Magda trebuie sa o ajute sa uite de violul din copilarie. De atunci nu mai lasase vreun barbat sa o atinga. In toti barbatii ce-I zambeau pe strada, la facultate, in baruri sau la televizor, vedea imaginea bahica a unui tata ce-si scotea prohabul sa picteze durere pedofila. Fugise de acasa la varsta de 16 ani si gasise alinare la o matusa batrana si singura. O ajutase sa-si oblojeasca ranile fizice si-I platise taxa pentru primul an de facultate. De ranile sufletesti nu se putuse atinge. Aici era domeniul sau, al lui Marc.
Da, el Marc, omul ce crease un adevarat mit, de care nu era inca constient. De 5 ani de zile cauta victime umane si le reda speranta de viata. Adulmeca suflete distruse, le gasea durerea sau cosmarul ce le impiedica sa traiasca visand frumos, le distrugea durerea cu vorbe si fapte frumoase si spera la plecare sa fi redat un nou suflet turnului Babel al simturilor. Ce nu stia Marc era ceva mai trist decat ceea ce isi dorea. Stergea usor durerea celor ce regaseau in el doar florile vietii. Dar la plecare, Marc lasa alte dureri. Incomparabil mai mari, mai murdare, mai sangeroase. La plecare, Marc sadea in ghivece buruieni otravitoare. Mereu le vorbea despre speranta unui maine mai bun. Plecand, el ineca speranta. In sperma viciata de metoda prost calculata pentru salvarea unui suflet. Polenul galben si viu al florilor se transforma in pelin cu gust de Iuda.

Magda este o bruneta draguta. Nu este frumoasa, dar nici urata.
Marc iesise intr-un club de studenti, intr-o seara, impreuna cu doi amici. Isi luase liber de la fapte bune in seara respectiva, mai ales ca se anuntau furtuni de atractii. Nu se mai vazuse de o luna cu cei doi, asa ca, spontan, au iesit sa se imbete cuminte. Rezista bine la bautura, iar in seara respectiva urcase pe ringul de dans rezervat celor saraci, ce imparteau cu totii o bere toata seara. In difuzoare, formatia lui preferata povestea “losing my religion”. Nu mai dansase de ceva vreme pe melodie. De fapt, nu dansa. O asculta, o lasa sa se prelinga prin vene, in locul sangelui, o lasa sa-l provoace la durere. Apoi, izbucnea dansul acela. Era ceva ce inspira frica, dar si mila. Era teama de ceva razbunator, dar si mila pentru un suflet inecat in credinte, incapabil sa-si extraga o singura ratiune de a trai.

Ea l-a smuls brutal intr-o parte si si-a indesat limba in gura lui. Instinctiv a primit-o precum o binecuvantare. Afara ploaia se oprea soptit, lasand vantul sa curete situatia sufleteasca. Parea drogata, poate era, dar avea in infatisare ceva divin. Era despletita, imbracata in negru, dar, cu tot intunericul din club, pielea alba, strident de alba, il fascina. Emana sfintenie, emana ceva ce-I aducea aminte de o pictura din biserica mamei sale. I-a lasat limba sa se joace cu gustul sau, s-a afundat in pacatul acelui sarut si au plecat la el acasa. Era prima femeie ce-I pasea pragul mansardei. Il privea fara sa spuna ceva. Era precum o victima ce asteapta injunghierea calaului. Era resemnata si degaja imagine de prostituata platita cu ora. Dar era ceva sfant in acel tablou sinistru. Lui Marc ii venea sa planga, vroia sa urle, sa-si taie mainile ce o explorau inauntru, sa-si despice limba ce-I tasnea prin orificii, sa-si amputeze penisul ce se bucura de orgasm. Era oripilat de gesturile sale, de foamea lui carnala, de salbaticia cu care isi dorea sa penetreze aceea fiinta angelica si hidos de tacuta. Il privea resemnata si-I oferea placere cu dragoste. Infatisarea ei imbia la retinere, gesturile ei tradau dorinta de a fi batjocorita fizic. Marc nu isi batea joc de ea. Lasa sa iasa din el tot ce retinuse de ani. A fost o noapte lunga si gretos de ciudata, cu un suflet candid si inocent penetrat prin toate orificiile unui corp cu aspect de prostituata ieftina de platit facturi.

Cand s-au trezit, tacerea ei persista. Il privea calma, dar degaja un miros de “fute-ma pana mor”. Se simtea incoltit in propriul sau iad. Vroia s-o imbrace, s-o mangaie patern, sa-I pregateasca micul dejun si sa-I vorbeasca despre cat de frumos se sparge marea de tarm. Dar tot ce facea era s-o linga, s-o guste, s-o penetreze, in nestire, in salbaticie ce plangea durere. Fata asta, Magda, il contempla, iar el nu simtea sfarsitul setei de orgie.
A condus-o la un taxi si s-au despartit cerandu-I numarul. Seara a sunat-o si au iesit in acelasi club. Nu mai facuse asta vreodata. Nu risca sa-si contemple trecutul faptelor. Si-au luat de baut si seara si-au petrecut-o in tacere si limbi date pe gat. Nu se putea abtine. Diavolul zacea in tacerea ei si-l ademenea:”distruge imaginea asta perfecta de fecioara dureroasa si trista”. Au dormit din nou in mansarda lui, martora statica a unui nou schimb de fluide fierbinti.

A reusit s-o faca sa vorbeasca. Era primul barbat din viata lui. Dupa tatal ei, care avusese primul onoarea dezvirginarii. Dar asta nu se punea. Era dezvirginare incestuosa. Urmata de regasire in alcool si lipsa de barbati penetranti. Marc era primul ce incerca sa se afunde intr-un gol spoit cu sange de copil inocent. La cateva zile dupa prima lor noapte, era ziua lui Marc. Magda era saraca si umila. Iar Marc, un mit pe care nu il banuia inca. Inconjurat de victime pe care le ajuta sa renasca. A sunat-o si i-a marturisit ca de ziua lui o dorea doar pe ea prezenta. Pe ea, pe Magda, femeia despre care un amic, in club, i-a spus:”ce dracu ai patit, Marc? Ce faci cu ciudata asta dupa tine? Uita-te la ea ce urata este! Te stiam un barbat cu gusturi!”. Marc s-a uitat la ea dar o tacere demonica cu ingeri plutind derizoriu l-au facut sa-si lase amicul cu cativa dinti lipsa.
A sunat-o si a chemat-o la el. Si-a inchis telefonul pentru restul victimelor si a asteptat sa apara demonul si/sau ingerul sau. Iar Magda, saraca, umila si tacuta, a aparut in mansarda aia nenorocita cu un cadou pentru el. Pentru Marc, omul ce nu mai primise cadouri de cand aflase ca Mos Craciun era vecinul de peste strada. Ii adusese doua carti. Doua carti nenorocite ce detaliau hobby-urile lui. Doua carti ce stau si acum cuminti, in biblioteca, neatinse. Cartile astea sunt singurul lucru pe care nu l-a penetrat la Magda. De ziua lui a aprins lumanari in toata mansarda, a pus muzica comerciala de dragoste si a iubit-o pe Magda ca si cand ar fi fost ultima noapte in care isi mai putea folosi scula. A iubit-o in toate felurile si nu a cerut nimic de la ea. I-a daruit placerea pe care orice femeie normala si-ar fi dorit-o de la el. Doar Magda se oferea drept ofranda pentru un diavol imaginar si dorit. In Marc, Magda regasea dorinta de a se sinucide dupa violul tatalui. Marc era iubitul din copilarie, oripilat de tragedia ei, scarbit de corpul ei si constient ca nu o va mai avea vreodata. Marc simboliza sinuciderea intr-o dorinta de adolescent cu vise frumoase. I se daruia precum o tarfa resemnata in fata clientului dominant, cu pestele in spate. Magda il iubea pe Marc, in el citea posibilitatea de a mai fi dorita, isi simtea feminitatea oglindita in dragostea unui barbat. Cu iubirea asta vroia Magda sa se sinucida.


Toata istoria cu Magda ii trecu prin fata ochilor, isi aprinse tigara si ofta nedumerit. Nu putea sa si-o scoata din minte. Din cauza acestei atractii inexplicabile, daduse chix cu o alta victima a sortii, cu Clara. Clara era o tipa deosebita, sculpta inteligent si ii promisese o surpriza. Trebuia sa se vada cu ea a doua zi dupa ce o intalnise pe Magda, dar, evenimentele il luasera pe neasteptate si, incet incet, fusese nevoit sa iasa din peisaj. Nu-si desavarsise planul cu ea, dar nici nu mai avea putere sau motivatie sa incerce o salvare pe final. Nici nu mai era asa sigur de problema Clarei. Magda ii imbatase simturile permanent in vigilenta, ii drogase corpul si-l facuse dependent de orificiile ei, il vrajise. Da, asta era cuvantul potrivit: vrajit. Marc era vrajit de perfecta simbioza dintre demon si inger intr-un singur suflet, sufletul Magdei. Cu Magda putea sa stea zile intregi, in tacere, iubind-o doar el, singur. Ea statea langa sau sub el, si-l privea cu ceva ce putea fi dragoste, dar ii primea madularul cu scarba sufleteasca. Asta era, Magda era frigida fizic si sufleteste, doar ochii ei oglindeau sentimente reprimate. Ochii ei tradau siguranta si incredere, tradau liniste si regasire. Isi regasea in Marc dragostea violata in copilarie. Isi regasea stabilitatea unui singur barbat penetrant, nu mai era nevoita sa fuga in fiecare seara in bratele unui zeu bahic si sa se lase sodomizata de cosmaruri cu prohab de tata.

Stinse tigara nervos si privi coletul. Inca zacea nedesfacut. De dimineata incercase sa-l desfaca, dar telefonul tatalui il intorsese pe dos. Nu-I raspunsese, dar ii reamintise de ce este ceea ce este acum. De ce incearca sa salveze oameni inecati in dramele vietii. Pe tatal sau nu reusise sa-l salveze. Nici nu incercase. Trecusera 5 ani si tot ce reusise Marc fusese sigilarea unui suflet imbibat de sange, sufletul sau. Se detasase total de tragedia sa, o ascunsese intr-un colt uitat din sufletul sau, si-si droga suferinta cu suferintele altora. Cu suferinta sa nu avea putere sa se masoare. Marc era un robot nenorocit in varsta de 30 de ani ce futea femei terminate de viata, in incercarea de a uita ce viata terminata are el.

Deschise sertarul si scoase poza. Era ingalbenita de trecerea anilor si pe alocuri se ghiceau picaturi ce fusesera lacrimile sale. Era singura poza pe care o mai pastrase despre femeia ce-I daduse viata, dar ii si luase viata. Femeia asta frumoasa, cu ochi mari si caprui, cu par ondulat si blond, ii zambea amar din copilarie. Era o sageata trista din trecut, ce I se infigea in inima de fiecare data cand deschidea sertarul. Il deschisese de 2 ori in 5 ani, dar cioturile sagetii inca erau peste tot in sufletul sau. Mama sa murise dur. Dur precum era si adevarul pe care Marc i-l marturisise tatalui sau pe mormant.

Inchise sertarul si se apropie de colet. Sa-l desfaca acum sau sa plece la Claudia, care il astepta cu drag la cina?
Interfonul suna strident, spargandu-I gandurile:
“Da?”, chestiona Marc necunoscutul.
“Buna seara! Domnul Marc Thomas?” comunica o voce calda, barbateasca.
“Prezent, cine intreaba?”
“Andrei, duhovnicul mamei dumneavoastra.”
Strainul in mantie neagra auzi un bazait prelung si usa imobilului se deschise. Apasa pe butonul liftului si acesta incepu sa urce cu viteza spre mansarda.

Capitolul 2-Penisul de lut

media: 5.00 din 15 voturi

Mainile i se jucau cu lutul neprietenos si murdar.
Cand era mica avusese o revelatie. Era in vizita, cu colegii de clasa, la muzeul de sculptura din oras. Se oprise si privise sculptura ce reprezenta cele 2 nuduri impreunate intr-o perfecta relatie de amor si isi promisese ca atunci cand va fi mare isi va sculpta propria ei poveste de dragoste.
Se juca cu lutul iar gandul ii zbura la el. Se indragostise pe loc de el. Nu credea in dragoste la prima vedere. Pana in momentul in care el a pasit in incapere. Avea ochi caprui mari, cu sclipiri metalice de albastru infinit. O frapase acest amanunt rar. Erau ochi cameleonici: in secunda asta erau caprui, oglindind un prezent incert, in secunda urmatoare un albastru ireal inunda retinele, desconspirand un viitor sincer si pur. Nu stia cine este, nici o prietena nu-l recunostea, dar cu toate auzisera de mitul barbatului misterios ce intra in fiecare seara intr-un club nou. Paseste straniu, o aura neagra il inconjoara, isi comanda un whisky dublu si isi aprinde o tigara. Mitul spune ca miroase a inocenta amestecata cu tenebre. Mereu paraseste localul luand cu el cateva inimi pline de speranta. Se mai spune ca nicio inima nu si-a mai revenit dupa contopirea cu acel barbat misterios. Auzise si ea de doua sinucideri tesute in jurul acestui mit, dar nimeni nu putea sa le asocieze cu prezenta misterioasa, in fiecare seara in alt bar.
Il privise asezandu-se la bar si aprinzandu-si tigara. Tragea puternic fumul in plamani. Tragea cu sete. Ai fi zis ca din acel fum isi extrage duritatea privirii. Luase o gura de whisky si isi intorsese capul. Cele doua priviri, a lui albastra, a ei verde frageda, se intersectasera. S-au adulmecat, s-au prezentat, s-au cunoscut, s-au explorat si au sfarsit intr-o penetrare melancolica. Pareau sa se cunoasca din copilarie, din sala de muzeu unde era expusa o sculptura cu doua nuduri ale unei povesti de dragoste perfecte. Apoi privirile s-au despartit. A ei a ramas pironita, a lui a plecat mai departe, in cautare de noi sculpturi perfecte ale dorintei.
In atelierul ei, ea se juca cu lutul, inima ii batea din nastere, iar memoria ii juca feste. Amesteca dragoste cu ura, picura pasiune si dezmat, si mixa totul intr-un sirop amar de disperare angelica. Lutul se incapatana sa ia forma dorita de mintea ei. Inima castiga razboiul cu lutul si cu mainile ei de artista sensibila. Privi rezultatul: era un penis. Asta era tot ce putea scoate din jocul mainilor, gandindu-se la el. Un penis perfect, cu pielea neteda si catifelata si cu gust de argila.
De 3 zile se chinuia sa modeleze povestea lor de dragoste, dar de fiecare data tot ce ii iesea era doar un penis. Un penis nenorocit, penisul lui. Il distrugea, relua procesul si un nou penis se nastea in locul unei povesti cu zane si feti frumosi. O bantuia imaginea penisului sau. Ii spusese ca-l iubeste total, ca nu poate trai o secunda fara el, ca nu-i cere nimic decat sa ii lase prezenta in viata ei, iar penisul ala se nastea in fiecare secunda, dintr-un lut vechi si obosit de procesul creatiei unei inimi frante. Ii ceruse dragoste, speranta, inocenta, sinceritate, frumusete, sa poata crea perfecta lor impreunare, dar ramasese cu un penis teapan ce-i penetra amintirile triste si decazute din perfectiune.
Da, ea, Clara, femeia simbol al imposibilului, al unui zid dur in care orificiile sperantei nu puteau patrunde, femeia de gheata si eterna inabordabila real, isi dorea viata, isi dorea dragoste in ea, isi dorea un vis de perfectiune si tot ce primise fusese sperma. Multa sperma. Aburi de amor si patos, naclaiti de sperma fierbinte si inabordabila. Dorea sa-i arate in sculptura ei sentimentele ce le nutrea pentru el, dar amintirile nu plamadeau decat nenorocitul asta de penis.
O raza de soare se furisa pe fereastra, proiectand pe perete o frantura din conversatia lor de inceput:
“Ma gandesc cat de mult se complica femeile in incercarea lor de a fi deosebite cand de fapt ele sunt iubite pentru niste lucruri atat de simple, dar profunde. Greseala noastra este ca suntem prea superficiale. Ne intereseaza sa avem tate, cur, masini misto, haine sexy, sa parem interesante, sa facem figuri, totul e o regie, nimic natural. Si atunci atragem in jurul nostru doar fluturi de noapte care vin la lumina, ca doar asta vad. Nu tu valoare, nu tu calitate, nu tu ratiune de a trai. Greseala noastra”
“Si totusi, Clara, cata putere ai avut sa recunosti adevarul despre voi”, ii zambise el in bar, “sa nu generalizam insa...si cu barbatii, cred eu, e aceeasi poveste...mai exacerbata, deoarece voi ati inceput...si ei incearca sa va atraga cu acele chestii...eliminand definitiv esenta, de fapt, personalitatea proprie fiecarei fiinte. Devenim niste produse comerciale, ne luam toti dupa acelasi tipar, uitandu-ne amprenta personala intr-un sertar parasit al sufletului...putini se trezesc pana la final...si asta e si mai trist...de ce? Pentru ca nu vor sti nici macar pentru o singura secunda cine au fost cu adevarat pe aceasta lume...”, isi afundase el nasul in pahar.
“Privim la modul general. Evident ca exista exceptii, era doar o privire de ansamblu. Pentru ca de starea asta de fapt eu ma lovesc zilnic. Si asa e, ai dreptate, noi am inceput si noi v-am stricat si pe voi”, rase ea. “Ma bucur insa ca eu raman la toate rece. Trist este pentru noi, cei care intelegem, ca cei care nu se vor trezi vreodata nu vor stii niciodata ca au trecut prin viata ca o pala de vant, fara sa se cunoasca, fara sa fie cunoscuti. Femeile, cat si barbatii, incurajeaza aceasta percepere a lumii, a relatiilor dintre oameni. Femeile se ascund sub haine si tone de machiaj, le exacerbeaza importanta fara sa aiba nici cea mai mica idee despre cine sunt ele de fapt, iar barbatii sunt atrasi de femeie glamouroase, sexy, usoare, care nu le complica viata dar care dau bine. Nu ii intereseaza femei cu opinie, cu verticalitate, cele destepte si independente ii sperie, ii solicita prea mult si risca sa devina ei prada lor. Stii ce mi se pare cel mai curios? Ca unii chiar se indragostesc de papusi fara personalitate, creiere sau touch personal...” se intristase Clara.
“Stii ce e curios? Ca intotdeauna m-au lasat rece femeile astea, glamuroase, sexy, cu tone de machiaje sau ultimele toale vazute la televizor, la vreo "vedeta" autohtona sau de import. Am cunoscut destule femei la viata mea, nu ma refer aici neaparat la cele cu care am avut relatii mai apropiate, ci in general, din toate categoriile, uneori si rase etc. Cele mai interesante erau "rebele", cele care nu intrau in tiparele dictate de "mondenitatea" stabilita de massmedia...la prima impresie, imi pareau niste izolate, paria, neintelese, dubioase-alege tu orice alt epitet cu aceeasi esenta a descrierii...dar avand ochiul antrenat in timp, de la prima impresie ma atragea un aspect care ma incita sa cunosc persoana respectiva...ceva sarea in ochi si ma intriga: care e realitatea? ce se ascunde in spatele acestei masti pe care o abordeaza fata de ceilalti? e greu sa convingi o astfel de persoana sa se deschida in fata ta, sa-si expuna viata si sufletul pe tava, le e frica de reactiile tipice de respingere si deradere cu care le-a obisnuit societatea noastra superficial creata si antrenata si incurajata...dar odata convinse ca pot vorbi deschis, fara prejudecati si la nivelul pe care si-l doresc, ramai surprins sa vezi ca mai exista si femei deosebite, cu cap, inteligente, nu ma refer la cunoasterea unor teorii matematice, si, mai ales, cu o personalitate complexa, care pot da lectii de viata si inchide gura in cel mult 5 minute oricarei "vedete" supraevaluate de pe sticla ercanului. Discutia asta imi aduce aminte de romanele clasice...in care el, artistul, poetul, scriitorul, geniul se indragostea de o prostituata...primul impuls: ce dracu sa gasesti la o prostituata in afara de sex???? Mai mult sex??? Nu...un suflet profund...dar asta e arta, nu vorbim de prostituatele moderne.
Desi in general ma enerveaza Coelho cu stilul lui strict comercial, imi aduc aminte cu placere de o carte a lui: 15 minute, despre o prostituata...cred ca a fost cea mai interesanta carte citita despre viata unei prostituate...daca ar fi toate ca respectiva, zau de nu m-as duce numai la bordel”, glumise el, cu zambet larg de artist decazut.
“11 minute” il corectase Clara… “Am gasit-o plina de profunzime, daca stii sa citesti printre randuri, sa vezi pana in sufletul povestii si al autorului. Obisnuiam, pana nu demult – si chiar acum, in momentele de rebeliune – sa testez barbatii, sa vad cum reactioneaza, ce pot sa sa gaseasca intr-o femeie de carton. Ma amuzam teribil. Si acum, cand ma gandesc, zambesc amuzata. Mi se pareau niste biete marionete. In timp, am descoperit ca si in materie de agatat exista o moda, materializata prin diverse metode si replici. Un singur tip mi-a spus, la o cafea, cand eu, sigura pe mine, privindu-l cu detasare si nonsalanta – vorba aceea, stiu eu ce in capul tau – l-am intrebat ce vrea de la mine (retine ca eram la prima cafea impreuna!) mi-a spus “vreau sa facem sex nebun”. Am ramas fara replica pentru cateva secunde, franchetea declaratiei lui m-a uimit complet. Il stiam de baiat extrem de destept, sigur pe el si foarte alunecos. Azi, imi este un bun prieten cu care fac misto de femeile care ii cad in plasa. In rest, toti vroiau acelasi lucru dar nu aveau curajul sa il recunoasca. Ce vrei de la mine? Sa petrecem mai mult timp impreuna, nu stiu de ce dar imi place compania ta enorm, ma simt bine in prezenta ta. Hai sa mergem la masa, la film, la suc etc, imi place la nebunie zambetul tau – asta fiind chiar o replica foarte des utilizata ca pana la urma voi ajunge si eu sa cred ca zambetul meu e frumos. Ai prins ideea? De-asta sunt eu dezgustata de societatea in care traim, pentru ca ea ne face sa fim asa. Si cand ma gandesc ca pana de curand asta era deliciul vietii mele, asteptam cu sufetul la gura sa ies la atac si apoi sa le impartasesc prietenelor experientele. Acum ma cheama toate la terapie, ca oi fi patit ceva, ce e cu mine. Daca pana si eu credeam ca asta mi se potriveste, cum sa creada ele altfel? Cand o auzi mereu pe Clara sustinand sus si tare ca a fi singura si independenta e cel mai frumos lucru, ca asteapta sa ia cluburile in primire de indata ce vine weekendul, ca orice barbat e bun de prostit atata vreme cat e major, cand o vezi mereu fericita, vesela, cu pofta de viata. Si purul adevar este ca asa si sunt. Pentru ca indiferent ce ma nemultumeste, partile care ma multumesc sunt mai multe si mai grele si mi se pare o crima sa imi pierd ore din viata fiind trista. Am motive de suparare, le alung si le scot in fata pe cele de bucurie” se accelerase ea, picandu-i in plasa conversatiei deschise...prea deschise...
“Da, 11 minute, scuze, era de ceva vreme, nu mai retineam durata actului” ii zambise albastru. “ Nu stiu daca ma crezi, dar nu cred ca am agatat vreodata 100%.”
“Te cred. Tocmai ti-ai gasit persoana potrivita care sa te creada. Cred ca fiecare trecem in viata prin diverse stari, momente, etape de fapt. De liniste, de expansiune, de tristete, de melancolie. Si cu cat treci prin mai multe etape cu atat capeti mai multa experienta. In jocul asta al meu, as fi ipocrita sa nu recunosc ca au fost si barbati care mi-au placut si cu care la un moment dat ma gandeam ca mi-ar placea sa am o relatie. Serioasa. Dar imi era atat de frica, de dezamagire, de suferinta, incat fugeam. Stiam ca daca o perioada nu-l vad, imi trece. Ochii care nu se vad se uita, mai ales intr-un stadiu atat de incipient. Si asa am reusit sa ma protejez de iubire pana acum. Si de fiorii aia, fluturasii prin stomac. De care mi-e dor”, isi plansese Clara of-ul, in fata unui strain misterios, ce ii creiona aripioare invizibile.

Inchise imaginea si turna putina apa peste el, peste penis. Relua procesul, in timp ce sanii sai mici, angelici si abia inmuguriti de viata ce curgea de pe buzele lui, frematau.

Capitolul 11- Ganduri de artisti

media: 5.00 din 12 voturi

Capitolul 12- Ganduri de artisti

“Alo, Clara, nu ma intrerupe, te implor, asculta-ma. Nevasta-mea lipseste doar o jumatatea de ora. Abia am reusit sa te prind la telefon.”
“Alejandro, lasa-ma, nu sunt in cea mai buna dispozitie. Te rog, nu ma provoca sa te detest!”
“Clara, sunt distrus, scumpa mea. Zilele astea am realizat ceva: asta nu este viata, este o imitatie de viata. Pe zi ce trece, in mintea mea, prinde radacini tot mai puternice o intrebare sacaitoare: daca nu voi avea parte de o moarte de artist??? Daca voi avea parte tot de o imitatie de moarte? Stii, iti tot povesteam ideile mele, pe care nu le puneam niciodata pe hartie, de frica scroafei, cum ii zici tu...stii, le am pe toate...sunt ascunse bine si..”
“Foarte bine, Alejandro, excelent. Du-te cu ele la un editor. Mai ai si altceva sa-mi comunici? Trebuie sa inchid”, se tanguia o sculptorita dezamagita de stanca incapatanata.
“Clara, fii matura, la dracu! Ma treci peste limite nedorite. Am nevoie de minutele astea cu tine. Am nevoie sa ma asculte o voce prietenoasa, am nevoie de amica mea draga cu care imi faceam planuri pentru o lume salvata de artisti. Iti aduci aminte? Tu vroiai sa salvezi spiritul printr-o lovitura magica de dalta, eu vroiam ca lumea sa citeasca altceva decat editoriale despre coruptie, atentate si trafic de droguri! Lumea in care traim nu se rezuma la sange, sex si boala!”
“Alejandro, multe s-au schimbat de atunci. Eram tineri, visatori si credeam ca vom salva planeta. Eram prea naivi sa credem ca putem lua locul unor fotomodele indragostite de balene esuate pe o plaja pictata in petrol, 89 de dolari barilul! Opreste-te dracului si trezeste-te la realitate! Esti un nemernic las si lipsit de talent, ce pute de frica unei batoze pline de bani! De bani, Alejandro! Asta vroia ma-ta sa ai, bani sa salvezi o civilizatie sud-americana ce traieste din amintirea unui Borges, muncind ca sclavi pe plantatii de coca! Du-te dracului de visator!” flegma Clara un receptor tot mai neprietenos.
Tacerea prezerva apelul. Nici un clic nu anunta intreruperea legaturii. O melodie imaginara canta tristeti aruncate in vant, la nervi. Era frustrare, la cote maxime. Lacrimi reciproce isi impartaseau durerea. Un operator invizibil trebuia sa stopeze acest apel al deziluziei.
“Iarta-ma, Alejandro, iarta-ma...nu meritai asta, sunt o nemernica. Ma pierd pe fiecare secunda ce nu-i anunta vocea calda si plina de vise. Il iubesc, amice, iar el naste distante de mine si de dragostea mea.”
Alejandro putea auzi foarte clar un scancet acru, ce se prelingea pe o stanca alba si superioara. Stanca distanta si infumurata nu se lasa inmuiata. Trebuia sa intervina, la o adica unde dracu era rostul lui in povestea asta? Era umarul menit sa-i sara in ajutor lui Marc. Alejandro nu stia cine este subiectul iubirii Clarei, dar avea o idee despre menirea acestei drame.
“Clara mia, te-ai gandit vreodata ca el ti-a citit talentul timid sa se nasca? Noi doi ne stim parca de o viata, nu as avea vreun efect de imbold asupra ta. Cacatul asta de discutie pe care incerc sa-l port cu tine, nevasta-mea mi l-a scris. Da, dragostea mea pentru ea si gelozia ei ce ma va ucide intr-o zi. Noi suntem izvoare de creatie. Crezi ca un sac cu bani ma va face vreodata sa-ti scriu ceva nemuritor? Nu, mi amor, cum nici pe tine, discutiile stereotipe cu un scriitor de duzina, nu te vor face sa sculptezi biletul tau pentru eternitate. Mese, scaune reci si strambe sau chipuri de oameni morti, ei bine, nici unul nu-ti va ingrasa talentul de sculptorita. Tu ai nevoie sa-ti stimulezi sufletul. Sa-l faci sa vorbeasca cu tine, sa-i asculti soaptele de durere, sa-l mangai sau sa-l certi, sa va separati si sa va revedeti. Ia-ti pauza de suflet si fa-i o vizita inopinata. Atunci, bucuria revederii il va face sa vorbeasca mai frumos decat opera lui Sabato. Iar soaptele lui iti vor sculpta visul tau. Poate ca asta era menirea acestei iubiri dupa care plangi acum. Credeam ca te droghezi si ma temeam pentru tine. Acum, ma bucur, realizez ca ai gasit doza necesara desavarsirii tale: o doza de suflet pur, incremenit in durere si tristete. Clara, amicul tau este un geniu. Ti-a dat ce foarte putini si rari oameni iti pot oferi: sclipirea de geniu. Te rog, iubita mea prietena, asculta-ma cu atentie. Descifreaza mesajul corect al unei soapte unice...”
“Alejandro...tu crezi...ca...”
“Clara, tu esti singura in care cred. In mine nu mai cred. Vroiam sa-ti spun multe asta seara, dar, poate e mai bine. Uneori, prietenii au nevoie de prieteni sa vada ceea ce este evident. M-as bucura sa fiu eu cel care ti-a aratat semnul de sens unic al vietii, din fata ta. El zace acolo, ii simti mirosul de vopsea proaspata. Tu doar ai intors nasul, stiu, sangele miroase teribil. Miroase salbatic si dureros. Dar cu el se vopseste indicatorul de care iti povestesc eu aici. Urmareste sageata din varf, mergi pe drumul ala, si, peste ani, amicul ce te-a parasit, probabil, acum, va admira un vernisaj al unei artiste nemuritoare.”
“Alejandro, e oare posbil sa fi fost asa de oarba? Sa nu fi vazut semnele? La dracu, atatea zeci de ore de istoria artei ne-au invatat asta...”
“Da, Clara, ei ne invata teorie, dar viata ne invata ca ...iubirea este oarba. Auzim mereu asta, dar pana nu repetam singuri experienta acestei vorbe, parca nici un rahat de capodopera nu are gust placut”.
“Ai grija de tine, dragul meu...cineva neinsufletit a prins viata si ma cheama sa fac dragoste din el”, sopti Clara, in timp ce Alejandro auzi un tacanit ce-l separa de o posibila sursa de salvare.

Izbucni intr-un plans violent si se ghemui pe pat. Lacrimi din trecut impartaseau solemnitatea unui moment funerar. In lacrimile astea vroia sa-si ingroape toate scrierile nascute si ascunse precum copiii nelegitimi. Spera sa nasca din ele un soare proaspat si prietenos, un nou inceput, o noua scriere, opera sa. Era un moment de cotitura. Peste cateva minute nevasta lui va intra in casa si-i ca cotrobai prin hartiile de pe birou. Va cauta dovezi de adulter fals, il va ponegri, ii va aduce jigniri si-l va detesta din nou. Iar el trebuie sa-i produca o noua si interesanta povestire despre un stol de vrabiute ce se adapa la cismeaua din curte. Oare? Va scrie asta? Sau va scrie despre cersetorul ce zace mereu in fata la metrou, un vechi soldat rapus de razboiul de acasa, pedeapsa pentru un razboi strain pierdut la puncte? Sau va scrie despre...despre ce?

Isi zvanta ploaia intunecata ce-l inunda si incepu sa bata la masina de scris:
“Povestea aceea de dragoste parea a fi scrisa de mainile lui Dumnezeu...dar...corbul croncani a durere… tipatul jalnic si patetic cutremura valea intunecata, lipsita de viata si colcaind de umbre...parea o chemare la durere...sangele tasni in valuri la granita dintre real si ireal, dintre viata si moarte, dintre placere si durere, dintre iubire si ura...era granita dintre rai si iad, o granita batatorita de desele treceri dintr-un taram in altul. Paznicul batran si orb trecuse multe generatii dintr-un taram in altul, aceeasi generatie de multe ori, dupa cum fusese voia celui atotputernic...dar niciodata nu simtise atata determinare si siguranta ca la acest omul...simti prezenta lui hotarata care aluneca din rai catre iad si nu avu timp sa schiteze vreo intrebare, doar-doar o reusi sa-l faca sa se razgandeasca...un parfum de ura absoluta plutea in urma barbatului...ochii sai aruncau fulgere de manie si cuvintele sale erau blesteme de groaza...cerberul batran isi facu semnul crucii si incerca sa strige dupa plata sa...era in zadar, barbatul nu vedea nimic din acea natura apocaliptica pe care pasise, in fata ochilor sai se perinda doar sufletul sau negru de ura si deznadejde, de fapt in ton cu cea din jur…”

Asa ar putea incepe o poveste stranie despre o iubire imposibila dintre el si ea, despre existenta relatiei lor si alegerile pe care le-ar fi facut in cazul despartirii. El ar fi ales moartea eterna si iadul prin crima sinuciderii sau purgatoriul uciderii fiintei pe care a iubit-o…
Dar suna asa banal si patetic ca ii era si rusine sa mai scrie despre ea. Poate ca lumea vrea sa citeasca doar despre sex, orgii, felatii si masini de lux, in nici un caz despre barierele sufletesti ce despart doi oameni ce se iubesc nebuneste fara sa inteleaga de ce si fara sa descopere ce I-ar putea pastra uniti pe vecie.
Usa de la intrare se tranti cu putere si in cadrul biroului o furtuna de proportii isi contura umbra. Simtea valul de groaza ce-l incojura amical si prinse curaj. Intinse hartia aburinda de scriere si astepta lovitura de gratie. Isi reciti in gand opera si-si facu cruce cu limba. O voce cristalina elibera izvorul de salvare:
“Alejandro, iubitule, de cand asteptam sa prinzi viata. Maine dimineata plecam la casa de vacanta. Aerul curat de munte si privelistea limpede a lacului iti va aduce inspiratie. Abia astept sa termini aceasta poveste. Sau nu, stai o secunda...de ce nu am pleca in noaptea asta? Da, vom pleca intr-o ora. Ma ocup eu de tot, intoarce-te la scris”.
Ii darui cel mai dulce sarut din casnicie si il lasa mut de uimire la o masina de scris ce astepta imbietoare.

Scurt roman despre iluzii si un colet, pus in pagina de GtR

media: 5.00 din 10 voturi

Capitolul 3-Telefonul

Inchise telefonul si-si scoase ochelarii. Inima ii batea cu putere, a dezamagire penetrata de deceptie. De 5 ani de zile incerca sa realizeze o conexiune. O simpla si banala conexiune. Vroia sa spuna o singura fraza: ”te iert si te astept cu dragoste”. Dar niciodata nu ii raspunsese cineva. Exclusese din start varianta de a scrie un mesaj. Vroia sa-I auda vocea, sa simta din nou carne din carnea sa, sange din sangele sau, fie si doar prin cateva sunete ce se nascusera din pantecul sotiei sale. Pantec in care el isi lasase samanta incarcata de iubire si din care tasnise mogaldeata de viata pe care si-o dorisera inca din primul an de relatie.
O iubise mult pe Marie. Seara, inainte de culcare, in timp ce prietenii sai de status priveau lupte de wrestling sau alunecau pe canale adulte, el plangea in gradina, sub copac. Pamantul ii primea lacrimile cu nostalgie si le trimitea sotiei ce se odihnea la 2 metri adancime. Ridicasera din greu aceasta casuta, dar era caminul perfect pe care si-l dorisera de cand se luasera. Fusese o nunta rapida, in Las Vegas. Vroiau sa economiseasca bani, aveau nevoie de ei sa cladeasca aceasta casa. Isi pusesera multe sperante in ea si, dupa 2 ani, prietenii ii invidiau pentru petecul perfect de familie. Planatasera impreuna acest copac si tot impreuna hotarasera sa doarma la radacina lui. Din pacate, ea plecase prima. Fara sa spuna ceva, fara sa-si ia ramas bun. Plecase definitiv. Seriful il anuntase de decizia ei si a lui Dumnezeu:
“John, imi pare rau. Nu stim ce s-a intamplat. Am gasit-o plina de sange in parc. Nu mai era in viata. John, plang alaturi de tine, stiu ce simbol erati pentru comunitatea noastra. Un simbol imposibil al iubirii perfecte”.
Au ingropat-o impreuna, doar ei doi. El arunca cu pamant peste groapa, intarziind, cu speranta, fiecare gest si dintr-o data discutia a izbucnit:
“Tata, am primit un telefon azi dimineata. Stiu cine a ucis-o pe mama, tata”
Si-a ridicat privirea si a privit cu dragoste. O bucata din sotia sa il privea speriat. Iubea aceasta bucatica din ei, mai presus de orice. Dupa prima nastere, Marie avusese complicatii si nu au mai reusit sa-si duca visul de a avea doi copii, pana la capat. Nu au mai vorbit niciodata despre asta, dar erau fericiti, iar toata dragostea lor se revarsa peste unicul lor nascut. Acum isi privea singurul nascut si tot ce vedea era zambetul caprui al sotiei sale. Lacrimile sale se prelingeau albastru metalic si se amestecau cu pamantul.
“Tata, ma asculti? Stiu cine a ucis-o pe mama. Trebuie sa-ti spun, nu pot trai cu acest secret in inima. Dupa ce iti voi spune, voi pleca pe aceasta poarta si nu ne vom mai vedea vreodata. Nu voi mai avea puterea sa te privesc. Intelegi ce-ti spun, tata? Voi pleca definitiv.”
“Tu esti mama, tu esti Marie. Mama nu a murit, nu a ucis-o nimeni, traieste in tine si in mine. Daca vei pleca definitiv din viata mea, eu nu voi mai fi cu ea, ceva va lipsi. Bucata din ea ce zace in tine nu se va mai bucura de bucata ce zace in mine”.
“Tata, intelege, te rog. Nu pot sa fac ce vrei tu. Cand iti voi spune ce a ucis-o pe mama, eu o sa dispar, nu merit sa mai stau pe loc. Nici nu pot sa ascund adevarul, imi va distruge viata, mai mult decat mi-a distrus-o deja. Voi deveni un cosmar al amintirilor tale frumoase. Este un cerc vicios, stiu, dar sunt un munte nonorocit de egoism ce nu poate trai cu doua pacate pe suflet”


“Nu inteleg, te rog, linisteste-te…”
“Tata, asculta-ma, pe mama a ucis-o…” si a ascultat in liniste si durere un adevar ce i-a separat pe viata. A cazut in genunchi si a urlat la Dumnezeu. Dumnezeu nu era acolo, se ascundea dupa un nor si-l scuipa cu stropi mari si desi de ploaie neagra de sange. Il scuipa pe el, pe bucatica din Marie ce-si urla adevarul, scuipa pe mormantul sotiei. O flegma rosie se revarsa din ceruri, iar el inghitea lovitura dupa lovitura. Apocalipsa ii aducea aminte de un film cult al lui Marlon Brando, dar I se parea un joc stupid prin jungla, cu protagonisti spalati pe creier de guverne americane corporatiste. Apocalipsa lui era adevarul scuipat de o gura pe care o hranise de la primele zile de viata. Chiar si la 19 ani, cand avusese accidentul de motocicleta, hranise gura asta imobilizata, cu ambele maini in ghips. Gura asta care ii dadea saruturi focoase la 4 ani, in fiecare seara, la culcare. Gura asta care ii spusese “tata, esti cel mai simpatic tatic din lume”. Gura asta care-I spusese “tata, vreau sa fiu ca tine, sa construiesc avioane si sa le arat oamenilor ca visele imposibile pot deveni realitate”; gura asta care-I marturisise “tata, prietenii mei imi marturisesc ca nu au vazut inca vreun film de dragoste cu un cuplu mai armonios ca al vostru”…gura asta, acum, ii distrugea fiecare particica din corp, fiecare picatura de sange se zbatea de peretii venosi sa tasneasca afara, fiecare bucata de piele se exfolia de durere, fiecare fir de par ii albea subit, fiecare sunet filtrat se transforma in muget de cosmar, fiecare senzatie tactila procrea taieturi de cutit. Isi muscase limba, aproape o despicase in doua, iar sangele de pelin ii amortea reactiile inimii. Ochii se incetoseau, dar inca zarea bucata din Marie iesind pe poarta casei si lasand in urma sa dara de sange a unui intreg pulverizat.
Trecusera 5 ani, dar telefonul tot nu reusea sa-l conecteze cu iertarea.

Capitolul 1-Coletul lui Marc, by GtR

media: 5.00 din 11 voturi

Capitolul 1-Coletul lui Marc

Semna de primire, stampila factura si plati curierul. Inchise usa in urma sa si se aseza pe scaun. Un nor de ganduri se localiza confortabil deasupra. Isi turna un pahar mare de whisky, isi aprinse tigara si incepu sa freamate de nerabdare in fata coletului. Rotocoale mici de fum se ametira cu aburi calzi si penetrara norisorul. Era un colet mic, precum cele in care iti sunt livrate carti comandate pe internet. Si coletul asta fusese comandat tot de pe internet, dar era de alta natura. Nu erau carti, nici reviste, nici filme, nici muzica. Cel putin, asta spera el, iar sentimentul iesi speriat la suprafata. Se bucura privindu-l, precum barbatul topit de curiozitate in jurul sexului iubitei ce scuipa viata dupa 9 luni. Doctori imaginari priveau cu stupefactie nerabdarea fiintei umane, pregatiti sa intervina.

Ii placea sa browseze in nestire pe internet, intra pe toate site-urile ce aveau o cat de mica scanteie de ciudatenie, mereu cauta ceva inedit, ceva care sa-l incite, sa-l surprinda, sa-l bulverseze. Era in fiecare seara in cautare de neprevazut. Vremea de afara ii inducea un vag sentiment de mister. Nu stia nici el ce cauta cu adevarat, uneori doar curiozitatea il impingea, alta data doar plictiseala. In seara respectiva il impinsese altceva. Inca nu stia ce anume, dar isi aducea aminte de anuntul misterios: "Vindem misterul vietii in oferta limitata. Fara taxe postale. Pentru doar 100 de dolari, tva inclus, poti comanda direct la tine acasa "Sensul vietii". Nu este carte, nu este inselatorie, nu este ceva ce ai mai gasit pe alte site-uri sau la alte comenzi. Este pur si simplu trecutul, prezentul si viitorul tau la un loc. Pentru o suma modica platita azi, maine vei stii ce cauti pe acest pamant. Vei stii pentru ce ai fost creat, vei intelege de ce ai evoluat si vei realiza care este ratiunea de a trai in continuare. Nu te vei imbogati, nu vei saraci, pur si simplu vei exista la adevarata si maxima ta capacitate. Vei afla din aceasta comanda care este elixirul vietii eterne. Nu iti garantam ca vei scapa de calvarul ridurilor sau al parului carunt, dar cu siguranta vei gasi fericirea eterna, fericirea absoluta. Comanda acum!". Buzele se umezisera de placere gastronomico-sufleteasca.

Nu era sarac, dar nici bogat. Isi putea sacrifica 100 de dolari pentru aceasta curiozitate ce-l invadase subit. Acum privea coletul si nu stia care era urmatorul sau pas. Sa-l desfaca pur si simplu sau...sa astepte? Sa astepte ce anume? Daca il desface si va fi dezamagit? Ce anume sa-l dezamageasca? Ce asteptari are pentru doar 100 de dolari platiti…platiti cui?? Si pentru ce i-a platit? Broboanele de sudoare ii tradau lupta launtrica. Transpira abundent si frumos, cu iz de creatie. Crea idei, dar tot el le ucidea. Urzea scenarii, dar tot el le demasca. Ce sa faca in continuare? Care sa fie pasul urmator? Il poate desparti doar o despachetare de fericirea absoluta? Sau e la un pas sa intalneasca tristetea eterna pe care si-o dorea de mic, de cand aflase ca mos Craciun nu exista?

Isi termina tigara si instinctiv intinse mana dupa cuter. Degetele formara un unghi de dorinta perfect. Dorea sa taie pachetul, sa-si primeasca micul cadou de la viata. Platit de el. De cand descoperise ca mos Craciun este vecinul de peste strada, ii urase pe toti. Nu mai aceptase vreun cadou si isi impusese ca principiu de viata sa si le faca singur. Cadourile. In felul asta evita o noua deziluzie banala. Lua cuterul in mana si se apropie de colet. In secunda urmatoare telefonul incepu sa zbarnaie a neprevazut. Pe ecran, cu litere fosforescente, il apela tatal sau. Il evita de 5 ani. De cand isi parasise casa parinteasca si se mutase 3 state mai la nord. Dupa tragedia respectiva, nu mai avea putere sa-l priveasca in ochi.

Viata sa era una banala, cu accente tragice la ore fixe. Nu era nici democrat, nu era nici republican. Nu era nici homosexual, nici heterosexual convins. Nu era nici negru, nici alb complet, avea un ten masliniu, mereu proaspat bronzat. Nu era nici romantic, nu era nici calaul pasiunii. Nu era nici destept, dar nici prost. Nu era altruist, dar nici egoist. Nu era nici indragostit, dar iubea viata. Nu era nici alcoolic, dar isi savura tigara cu o sticla de whisky seara, in timp ce dansa gol pe muzica celor de la The Doors, in mansarda sa populata de zeci de dvduri, carti si multe lacrimi. Plangea din orice, dar asta nu il transforma intr-un sensibil nascut sa salveze planeta de razboi. Plangea ascuns, in interior, exteriorul ramanea mereu proaspat uscat si zugravit. O zugraveala decenta, de om cu planul pe 5 ani bine pus la punct.

Avusese odata un vis ca era fiul lui Isus, dar pana dimineata acest vis se terminase intr-o felatie lacoma facuta unui adonis perfect. Pana atunci isi venerase penisul, i se parea superb si le intelegea perfect pe femeile ce se indragosteau mereu de el. In dimineata urmatoare, in timp ce-si clatea cu apa rece cosmarul, isi luase penisul in mana, il stimulase si-l privea in toata splendoarea erectiei. A constientizat pe loc ca e doar o bucata teapana sau flasca, dupa caz, de carne, careia masculinitatea ii aroga un rol prea mare in evolutia umana. Isi clatise gustul dulce-acrisor de sperma si plecase cu gandul sa nu-si mai priveasca vreodata penisul. Acest penis nenorocit il bagase in toate problemele superficiale ale vietii sale. Tot el statuse la baza tragediei ce-l indepartase de tatal sau. De maica-sa nu mai era cazul, ea murise in chinuri.

Privi telefonul si astepta sa se opreasca din sunat. Oare ce doreste tatal sau de la el? Stie destul de bine ca nu se mai poate intoarce in orasul copilariei sale. Iar pe el nu-l poate chema in vizita. Ar fi imposibil sa faca fata suvoiului de sange oglindit in privirea-i. Da, el, Marc, calaul rece de inimi pure, nu putea sa sustina o privire jalnica a unui batranel de 65 de ani. E posibil ca aici sa se regaseasca motivatia gestului sau de a comanda acest colet. Vroia odata pentru totdeauna sa intre in legalitate sufleteasca cu viata sa. Dorea sa termine cu…cu toate. Sa o ia de la zero. Sa fie noul Marc. Telefonul se opri din sunat iar Marc privi coletul cu teama.

Scurt roman despre iluzii si un colet, by GtR

media: 5.00 din 17 voturi

Capitolul 13- Adio, dar raman cu tine...in suflet

“Buna seara, domnule Marc. Doamna Magda va asteapta la masa din colt.”
“Multumesc.”
Trase aer in piept si pasi mai hotarat ca niciodata. Cu cat se apropia de masa, pierdea pe drum din aliatii deciziei. Trandafiri albi si rosii ii faceau cu ochiul din vaza. Dadu binete parfumului de pasiune si sinceritate, o saluta scurt pe Magda, de frica sa nu-si desconspire sentimentele si se aseza. Isi arunca mobilul pe masa si trase scaunul mai aproape de masa.
“Mirosi a rahat”, pica verdictul.
La dracu, John trebuia sa investeasca urgent in niste odorizante mai eficiente. Era singurul defect cuantificabil, al scurtelor sale popasuri la “John owes you”. Restul era medicina naturista, pentru suflete de femei terminate.
“Ai dreptate, asta seara orasul pute mai rau ca ieri. Am inteles ca au anuntat noi investitii in protectia mediului” incerca el o gluma, dar nu reusi sa rapeasca decat un zambet amar.
O privi direct si acaparator. Era ravasitoare. Un gol in stomac ii anunta ca deciziile se targuiesc. Farfuriile se izbira de pamant, fata de masa zbura in aer precum o fantoma a trecutului, iar trandafirii cladira un pat de spini ai placerii sadice de a o poseda acolo, pe bucata de lemn teapana si neutra. Isi clati gandurile cu o gura din whisky-ul ce se izbea nerabdator in pahar. Era acolo, in fata lui, la masa din restaurantul favorit, dar el inca simtea limba ce-i violase trairile si agenda zilnica intr-o seara, intr-un club obscur.
“Cine esti?” il intreba speriat...
“Sunt tu, nu ma recunosti, de fapt ar trebui formulat corect: nu te recunosti?” raspunse cinic personajul din fata sa...
“Nu e posibil, nu esti eu, EU SUNT EU!” urla el paranoic in oglinda..
“Ha ha ha, ma faci sa rad, ranji reflexia de pe sticla...te stiu extrem de inteligent, dar nu m-am gandit vreodata ca vei ajunge la stadiul asta de naivitate...nu intelegi? Orice ai face, nu vei putea sa te renegi vreodata, asta esti, asa te-ai nascut, spoiala asta de bunatate de ultima ora nu te ajuta cu nimic...si nu ma lua cu filozofii de genul oglinda sufletului..astea sunt prostii prin care oamenii incearca sa mai traga de timp pana la urmatoarea lovitura pe la spate...oglinda asta, bucata asta de sticla este reflexia adevarului, a realitatii din tine…degeaba privesti si-i lasi si pe altii sa priveasca in oglinda sufletului tau...ea e una singura, pe cand, in rest, pe pamant, vei gasi doar oglinzi precum aceasta, in care privesti acum...iar oamenii nu vor avea si nici nu vor dori timp sa priveasca profund. Lor le este suficienta imaginea pe care o detesti acum, privindu-ma, mereu ei vor vedea doar bucata asta de carne, ranjinda, uneori hidoasa, alteori placuta, dar care poarta trasaturile lor comune, trasaturile fiintei umane, o fiinta abjecta ce se zvarcoleste in fiecare zi printre putrefactii fizice si morale in lupta pentru supravietuire. In final, poate va castiga cel ce va fenta cel mai mult aceasta imagine obiectiva si palpabila...dar nu vei fi tu acela…tu ai ales sa ma ascunzi in ultima vreme, de aceea de fiecare data cand te vei furisa pe langa o oglinda precum aceasta, eu ma voi naste din sticla ei, mai hidos, mai crunt si mai morbid decat acum...si voi arata celorlati ca eu comand, nu tu, le voi arata cine esti...adica tu, adica eu…nu sufletul ala pe care mereu incerci sa-l vinzi ca pe-o iarba pretioasa, in realitate o biata apa de ploaie...si in final ma vei accepta...pentru ca esti cum te nasti, cateva filozofii ieftine nu te schimba... “
“Nu!” urla,” nu e adevarat! nu sunt tu, nu esti eu” si izbi cu pumnul intr-o avalansa de cioburi si sange...privea zecile de ranjeturi demonice ce il hipnotizau din mii de oglinzi pe pardosea..lacrimi curgeau..dar era doar sange...rosu si ieftin...
“La dracu, Marc, revino-ti!” ii soptira deciziile intr-o noua alianta.
Magda il studia cu aceeasi tacere din prima lor noapte de viol sufletesc unanim acceptat.
“Marc, am decis sa vin asta seara pentru ca macar atata meriti. Am venit sa-mi iau adio de la tine.”
Se indragosti din nou de ea, ii linse ranile, ii pregati micul dejun si ii saruta fruntea.
“Poate te intrebi cine am fost si care a fost rolul meu in viata ta. Sau poate nu. Amandoi putem cadea de acord, aici, ca esti un tip inteligent.”
Da, un inteligent ce-si donase planurile pentru 13 bonavi mai putini pe strazile orasului. Un cretin de comis voiajor, de maine, va inceta sa colectioneze prezervative folosite. Intr-un colt al orasului, in cateva saptamani, o crescatorie de pasari va livra carne proaspata la supermarket, iar un cuplu fericit va sparge 2 oua pentru o omleta clocita intr-un fost teatru de operatiuni al unui sadic. O femeie ii va face masaj barbatului ce a trudit toata ziua in mina de la marginea orasului. Si toate astea, datorita lui Marc, omul ce a investit enorm in sanatatea mentala a districtului. Mai trase un pumn in oglinda ce se recompunea din cioturi de sticla rosie naclaita.
“Tu ai fost cel ce m-a ajutat sa-mi vindec violul. Suna cretin. Si asa si este. Numai o cretina mutilata pe viata crede ca un viol poate fi reparat. Tu i-ai dat un nou sens. Un sens pe care il cautam de cand taica-miu isi retragea prohabul din mine.”
Cand tacea, il excita si schita penetrari pe orificiile ei. Acum, cand vorbeste, ii face legatura cu bijutierul evreu si comanda un diamant imens. Femeia asta merita o rochie neagra de mireasa, in contrast cu pielea ei alba, de cadavru martir in razboiul orgiilor.
“Tatal meu credea ca violeaza un corp apetisant, de adolescent cu restante la matematica si literatura. In fapt, mi-a lasat o corigenta la capitolul vise. Violul m-a urmarit toata viata si mi-a schimonosit fiecare chip de barbat intr-unul familial, ce nu ma lasa sa trezesc dorinta in sexul opus. I-am respins pe toti de dragul de a nu fi respinsa. Pe tine te-am lasat sa patrunzi in corpul meu, asa cum a patruns trecutul.”
O saruta dulce-amarui pe buzele ei de mama a posibililor copii si spuse “da”. Pe viata.
“Stiu ca ma iubesti si sangerezi prin toti porii sufletului. Si stiu ca ai stiut asta din prima noapte in care ti-am violat gura cu un sarut ce-l vei purta in inima toata viata. Marc, te iubesc pentru sansa pe care mi-ai oferit-o, de a-mi transforma cosmarul in vis nou si curat, de adolescent ce crede ca dincolo de orizont Cupidon se joaca cu simturile noastre. De azi inainte, Magda nu va mai fi Magda. Va fi noua Magda. Fiecare este stapanul propriilor decizii. Si tu ai decizii de luat. Iti spun adio, tocmai pentru ca nu vreau sa interferez cu deciziile tale. Trebuie sa alegi in cunostinta de cauza cine va fi noul tau Marc. Dar pentru asta, Magda trebuie sa paraseasca scena si sa te lase cu sufletul distrus, distrus de dragoste.”
7 salbatici camuflati il impungeau cu sulite uriase. Sternul era o masa scofalcita de carne si organe interne, dar el zambea linistit. Undeva pe cer un suflet era sfasiat de corbi mari croncanind a durere.

“Adio, Marc, dar raman in tine. In sufletul tau.”
Se ridica si realiza ca o zeita parasea restaurantul. Mirosul de rahat se estompase, iar deciziile erau socate de contradecizii.

“Doriti nota?”, il intrerupse chelnerul refugiat dintr-un film clasic.

“Nu. Doar sa stii ca o iubesc. Pe viata. Ai notat?”
“ Ma scuzati, va simtiti bine?” sopti bucata alba de material de protocol.
“Imbecilule, Marc o iubeste pe Magda!!!!! Etern!!!!” urla, gatuit de cioburi ce-i prindeau gatul intr-o menghina.

null null

Scurt roman despre iluzii si un colet, by GtR

media: 5.00 din 16 voturi

Capitolul 9- Scriitorul si sculptura

Clara sculpta de cateva zile furibund. Nu avea somn, nu avea foame, nu avea sete, nu avea pofte. Avea doar stanca dura la dispozitie si determinare s-o faca umana. Abandonase lutul, nu procrea decat penisuri mari, tari si lipsite de viata. Trecuse la stanca asta moale si maleabila, ce-i mangaia palmele insangerate si-i trasa coordonate sufletesti.
Privi ceasul: era aproape ora pranzului iar ea sculpta in nestire de 12 ore. Tot corpul o durea si trebuia intr-o ora sa se vada la pranz cu un amic bun, un artist ratat ca si ea. Il chema Alejandro si era un scriitor patetic ce tremura de frica nevesti-sii.
Se nascuse in Argentina, traise in Mexic si-si luase nevasta o grasanca americanca ce toata ziua statea pe capul sau si-i verifica scrierile.
“Daca te prind vreodata ca scrii amantelor, ti-am taiat-o!! M-ai auzit, nenorocitule?! Ti-am taiat-o! Scrie frumos despre paduri si mare, descrie muntele iarna, cu copii dandu-se pe derdelus, dar sa nu te prind ca scrii despre stricatele tale din saracie, ca esti istorie!!”, asa il ameninta si teroriza roscata asta masiva pe amicul Clarei.
“Stii ce este ciudat, Clara?” ii plangea el pe umar, “o iubesc pe nenorocita asta obeza. Fa-ma cum vrei, dar sunt topit dupa ea!”

Clara nu vroia sa-si explice nimic, avea ea destule pe cap. Artistii, in schimb, traiau prin drame, iar acolo unde nu traiau una, o inventau artificial. Doar din durere si mizerie umana puteau scoate opere remarcabile, nemuritoare. Cand ai burta plina, stai intins pe spate si 3 fapturi iti regleaza intensitatea placerii, nu prea se intrevad solutii geniale. Cand sufletul traieste in tenebre, artistul vomita capodopere. Fie ca e vorba de o pictura, de o sculptura, de o carte, de o opereta, indiferent de domeniu, artistul intai moare, fizic si sufleteste, pentru a renaste apoi spiritual.

Alejandro era un idiot cu idei bune, arse de gelozia unei neveste suspicioase anormal. Toata ziua ii preda la verificare scrieri cu povesti tampe despre copii ce cantau fericiti la pian sau alte bazaconii, iar schitele promitatoare i le povestea Clarei vinerea, la pranz. Atunci avea sotia programare la stilist si reusea sa scape cateva ore sa poata discuta cu vechea lui amica din facultate, cu Clara.
“Stii, Clara, aseara priveam lampa mea veche, din Mexic, si un salbatic mi-a dictat aceasta fraza:
“Isi penetra sotia rece si mecanic...ritmul crestea pe masura ce imagini cu femei diverse i se perindau pe retina memoriei...erau figuri alese la intamplare de pe strada, din tramvai sau metrou, de la locul de munca, din filme porno descarcate febril si stereotip de pe internet, majoritatea necunoscute, dar care-i alimentau furia carnala...o iubea imens, dar sufletul sau sangera de durere...devenise un frigid sentimental ce nu-si putea coordona miscarile corpului pe bataile inimii...mereu intre cele 2 procese se interfera activitatea sufleteasca...asa ca dormitorul acela masiv si pasional inregistra pe pelicula timpului o imagine groteasca, dar trista: inima iubea, sufletul plangea, corpul penetra. 3 in 1. Trei tragi-comedii intr-o singura carcasa umana”. Cum ti se pare, Clara? Crezi ca pot scoate o poveste interesanta din asta? O drama umana ascunsa de ochii lumii printr-o viata exemplara??”
“Idiotule, astea nu sunt idei bune pentru o poveste decenta de amor si durere. Vrei o poveste buna??? Zi-mi, vrei sa scrii ceva ce nu ai mai scris pana acum??” urla Clara, aproape strivind paharul de masa.
“Dar, Clara, iarta-ma, eu nu....”
“Noteaza etern molatec al masculinitatii:
” Azi noapte m-am futut si nici nu stiam cu cine…parca imi pierisera si mirosul si vazul si auzul…nu recunosteam pielea…nu recunosteam saliva…nu recunosteam nimic din amanuntele care ma fac sa tremur de placere…imi venea sa vomit…nu am inteles de ce…eram destul de tulburata de ceea ce simteam…a terminat…s-a dus la baie…am inceput sa ma joc cu sperma ce mi se scurgea pe picioare…m-am intins pana a iesit toata din mine si a patat cearsaful…stiam ca il enerveaza si am facut-o cu placere…mi-am aprins o tigara si am baut un pahar mare cu vin…” noteaza asta si scrie o poveste despre o femeie ce nu-si mai poate fute iubirea ce-o doreste. El e acolo, dar ea primeste in fiecare seara, intre soldurile ei, un strain ce-o linge cu pasiune. Crezi ca poti scrie asta?? Crezi ca poti simti ce simte o femeie ranita??? Sau iti este frica de nevasta grasa si proasta dupa care esti topit??
“Clara, scumpa mea, ce se intampla cu tine? Observ ca in ultimele doua saptamani nu mai esti tu. Ceva te framanta, te macina, iti distruge obisnuita ta ratiune si intelepciune. Clara, mereu iti povestesc tot ce se intampla in viata mea, tu, de o luna de zile, nu mai comunici nimic. Ce ai patit?”

Clara plangea trist, cu lacrimi de stanca cioplind carare pe obrajii obositi de nopti pierdute. Gustul sarat al ploii tacute ce era plansul ei ii sugera un gust de pelin pe buzele uscate si supte. Alejandro o privea ingrozit si-si verifica tot mai nervos ceasul.
“Clara mia, se apropie ceasul despartirii...stii, se termina ora de coafor...spune-mi, te implor in numele unui cariere incerte, ce ai pe suflet?”
“Alejandro, m-am indragostit”, se auzi o boare linistita dinspre oceanul imaginar.
“Vai, scumpa mea, dar asta este minunat. De ce nu mi-ai...”
“Alejandro, nu-mi mai ramane decat sa ma sinucid. Asa se perpetueaza miturile.”

Mana ii aluneca brutal, cana se sparse in zeci de cioburi, iar din fiecare oglinda cioplita de artist in portelanul scump, chipul lui Marc ii ranjea in expresii de dragoste. Isi musca buza, sangele negru ii neutraliza efectul de pelin al lacrimilor si se ridica. Alejandro nu schita nici un gest de retinere: femeia nebuna din fata sa nu era Clara. Era o fantoma de artist nevoit sa moara pentru a reinvia intr-o mostra de genialitate vesnica.
O privi iesind ametita din bar si ceru nota. Plati cash, sa nu fie verificate tranzactiile de pe card si ceru o bucata de hartie si un pix. Durerea Clarei ii dictase un text din care ar putea scoate ceva bun. Doar sa nu il vada nevasta-sa si sa-l distruga iar:
“Pana recent simteam si vedeam de la leghe departare cum un barbat in cea mai splendida perioada a vietii sale - cand are si maturitatea si experienta si arma cuvintelor la indemana si le manuieste precum copilul jucariile - se ridica din conturul tanarului ce a fost pana acum. Se ridica sa continue o lupta inceputa din razvratire rebela. Din pacate, constructia ce parea perfecta, o imagine unica a barbatului la apogeul sau din toate punctele de vedere - era atat de fragila, incat suvita nesustinuta de spuma cumparata de pe o piata capitalista intr-atat blamata, a distrus-o, a culcat-o la pamant ca pe un castel de nisip in calea valurilor. Acesta este barbatul meu, barbatul meu perfect...
...aici e diferenta dintre noi. Angoasele mele nu rabufnesc, nu le pot scoate din mine. Si oricum, nu pe calea literelor frumos aranjate in pagina. Fiecare om de pe acest pamant are angoase si demoni si ingeri care ii ating viata, dar nu toti sunt scriitori. Ma eliberez uneori daca imi arunc gandurile pe hartie. Dar ce iese... nu e interesant, nu e captivant, nu e frumos. E banal si fara logica. Cel mai frumos in viata mea am scris cand te-am cunoscut pe tine. Atunci cand ne trimiteam scrisori multe, profunde, cand iti dadeam din iubirea mea portii electronice, pe care le scriam cu inima zburandu-mi pe fericire. Atunci am scris cel mai frumos. Atunci tot sufletul meu se scurgea in varful degetelor si le arata unde sa apese, ce cuvinte sa imprime. Si toate imi veneau natural, nu ma puteam opri. Imi amintesc ca tot atunci a fost pentru prima data cand am contemplat un pom, pe care il vedeam pe geam, de la biroul meu. Si am admirat frunzele nemiscate in bataia soarelui.
Vezi, aici este diferenta dintre noi. Eu am putut sa scriu frumos doar atunci cand am iubit cu adevarat - m-au inspirat sentimentele frumoase. Tu ai nevoie sa fii crud si salbatic atunci cand scrii.
Iubesc profund si adevarat. Stiu asta, pentru ca simt ca fara subiectul iubirii mele incetez sa mai exist, nu mai pot respira. Nu am nevoie sa iubesc cu adevarat pentru a putea scrie frumos, am nevoie sa iubesc cu adevarat ca sa pot trai. Scriam pentru tine atunci, iubirea mea, scriam pentru ca simteam ca ceea ce iti scriu te atinge in suflet. Nu scriam pentru mine. Dar am simtit cum cuvintele mele te ating si mi-a fost usor sa imi eliberez sentimentele in cuvinte care, macar putin, sa cuprinda ceea ce simteam. Pastreaza scrisorile, probabil ca este cel mai bun act de creatie de care voi fi capabila vreodata - si aici nu iau in calcul un alt fel de creatie- perfecta, divina.”

Reciti textul cu satisfactie boema si iesi din cafenea. Privi suspicios in toate directiile si facu semn unui taxi. De undeva de peste strada, o coloana masiva de marmura neagra ascundea o silueta obeza cu reflexe sangerande, ce scrasnea a tragedii conjugale.

Capitolul 10-Psihologul

media: 5.00 din 15 voturi

Capitolul 10-Psihologul

Motto: “I woke up with a sense of possibility”. Misses Dalloway, from “The hours” movie.

Marc privea femeia din fata sa. Avea ochelari cu rame negre, groase, trendy. Ochi mici si negri infundati in orbite. Buze extrem de subtiri si o fata patratoasa ce inspira hotarare si echilibru. Parul haotic, din ambalaj de vata, o facea sa para o mica hipiota ce tocmai a predat ultima lectie de amor libertin. Strangea din dinti, in timp ce-i turuia lui Marc ceva si parea din clipa in clipa ca o sa-si infinga dintii perfecti in tendoanele rictusului sau plictisit. Il amuza inversunarea femeii, dar il excita exercitiul ei lingvistic. Limba lunga si ascutita articula litere, cuvinte, fraze ce-i tradau o inteligenta straina de psihologii pe care-i ura Marc.
Da, Marc ura enorm gloata asta desteapta de psihologi ce ar dezgropa-o si pe ma-ta si ti-ar intinde-o in fata, sa-ti tradezi gesturile de atractie incestuoasa. Erau cu totii cititi prin facultati scumpe, cu denumiri exacerbate, aveau birouri luxoase in buricul orasului si reclame in care iti vindeau vindecari rapide. Plateai secretarei o suma nesimtita si o ora vorbeai intruna, in timp ce psihologul din fata ta tacea superior si dadea din cap, semn ca-ti ghiceste demonii. In fiecare tampenie debitata de pacient, acesti doctori Mengele ai sufletului uman iti depistau o avarie in relatia cu ma-ta sau cu tac-tu.
Marc ii evita. El era un psiholog mai uman. Vindeca printr-un alt gen de tacere. Monica, tipa asta simpatica ce-i turuia intruna, parea sa aiba nevoie de un tratament standard, metoda patentata de Marc.
“Prostia asta ma aduce in pragul dementei...simt cum inima mi-o ia razna...si imi vine sa urlu si mi se pune un nod in gat...si imi e teama ca daca vreau sa urlu nu vor iesi decat niste sunete de surdomut...“, ii explica precipitat Monica.
„M-am gandit la tine in weekend, Marc...cateva minute...de fapt, mi –a venit o intrebare: oare tu esti fericit?...bine...relativ bine...cum e omul de langa tine pe care l-ai ales din multimea de oameni?...are cele mai multe „parti bune“-frumusete interioara si exterioara- din tot ce ai intalnit pana acum...ti-e bine? Ai vrea altceva? Iti vine sa fugi? Cat de des?...Pentru ca imi pun si eu intrebarile astea….si tu, fiindu-mi aproape…ca suflet...voila…”
Il sacaia enorm accentul asta frantuzesc cu care isi incheia mereu expunerile.
Marc puse stop si derula la imaginea de debut a Monicai in viata lui. Se ciocnise de ea intr-un restaurant, o incurcatura de rezervari ii pusese fata in fata, iar Monica fusese in masura sa admire superbul exemplar feminin ce-l insotea ravasit de dragoste, pe Marc, in acea seara. Nu isi mai aducea aminte exact numele exemplarului, dar un zid scrijelit de buda infecta il imortalizase pe vecie in cartea de suflete salvate. Il tinea ocrotitor de gat, iar Monica fusese nevoita sa se revanseze pentru neplacerea pricinuita de incurcatura , oferindu-le o carte de vizita a cabinetului.
“Daca vreodata simtiti nevoia sa va salvez casnicia”, glumise ea, “cu mare drag va astept.”
Uzase la cateva zile de acest favor. O bucatica din Monica ii ramasese intiparita pe retina: degaja inteligenta si amor animalic. Vroia sa se distreze o data pe saptamana, asa ca ii marturisi Monicai ca e frigid de viata. Ii ceru ajutor in descifrarea termenului si stoparea efectelor. I-a cerut discretie, sotia lui nu trebuia sa afle de asta si o ruga sa nu-i impuna vizite conjugale la cabinet. De atunci, in fiecare saptamana, intr-o zi pusa de comun acord, se intalneau si palavrageau amical.

“Da, sunt mai mult fericit decat trist, cred ca asta conteaza mai mult”, ii raspunse Marc. ”Am momente in care imi vine sa fug...uneori nu ma regasesc. Destul de greu...in fiecare moment, gasim o incarcatura de rebeliune, de a ne lua lumea in cap, dar cred ca dureza atat de putin sau il inabusim atat de repede de frica de necunoscutul pe care l-am uitat. Am urmarit aseara un film interesant-The new world, daca iti pica in mana-e o poveste de amor stranie si ciudata, din perioada de descoperire a Americii. O bastinasa si un aventurier, intr-un fel m-a miscat...puterea de a-ti ucide dragostea pura si eventuala fericire a vietii doar pentru a-ti pastra doza de aventura a vietii.”

Monica isi dadu ochelarii jos si-l privi goala, cu ochii din nastere. Era mai umana acum. Si nu il mai excita. Il provoca la seriozitate.

“Marc, ma scuzi ca te provoc cu confratii mei de profesie, dar spunea un psiholog-un fel de concurent al lui Pascal Bruckner- ca ai de ales intotdeauna intre siguranta si nesiguranta. Iubirea iti da sentimentul de siguranta, indragostirea pe cel de nesiguranta. Primului se pare ca nu ii putem rezista….noi, cei multi,…ca apoi sa tanjim dupa indragostire…nebunie…nesiguranta. Esti de acord cu aceasta teorie? Intr-un fel, se suprapune peste gustul lasat de filmul asta.”
“Mda, cred ca are mare dreptate, Monica, amicul asta al tau. Eu unul, privind in urma, spun sincer ca am fost un dependent de durere toata viata. Ma tinea in viata si-mi mentinea mereu treaza dorinta de a ma indragosti si de a fi fericit. Cand gaseam fericirea, parca ma inspaimanta posibilitatea eternizarii ei, asa ca fugeam iar in bratele durerii, prin gesturile mele...”
Marc se opri confuz. Era socat in interior de ce reusea sa articuleze in exterior, Monicai. Cine vorbeste oare? Marc? Vechiul Marc? Noul Marc? Cine dracu esti? Hei, ma auzi, cine vorbeste de acolo, din interior? Spune-mi odata!
“Stiu, Marc” continua Monica scapandu-i din vedere retinerea brusca, “mi-ai marturisit, la o intalnire mai veche. Dar numai asa simteai ca traiesti, sunt trairi contradictorii. As vrea sa fiu indragostita toata viata, sa nu am omul iubit la dispozitia mea, sa alerg dupa el, sa imi fie dor, sa sufar, sa tanjesc...sa simt, sa traiesc. Dar senzatia aia, inadmisibil de scurta… acea senzatie unica ca e al tau…ma face sa ma arunc de fiecare data dintr-o indragostire intr-o relatie…gandul ca te trezesti langa el…ca doar ti-ai dorit atat de mult asta…ca beti dimineata cafeau impreuna….doar iti imaginai pana si aroma…et voila…
Pascal Bruckner, omul care a demitizat mitul iubirii-relatiei, omul care nu mai crede in iubire si care nu crede in relatie, a spus ca dupa un timp, singurele momente excitante (ti-am mai spus) raman scoaterea papucilor de sub pat si manuirea telecomenzii. La dracu, mi-e teama si mi-e greata in acelasi timp.”
“Monica, trebuie sa plec. Imi pare rau, am uitat de o intalnire importanta” se scuza palid ca moartea.
“Marc, credeam ca noi avem o intalnire importanta aici. Ma rog, imi cer scuze ca abuzez mereu de demonii tai. Par sa fie buni amici cu ai mei. Te rog, nu uita, saptamana viitoare voi fi plecata din tara. Te sun eu cand ma intorc.”
“Nu uit, Monica. Cu bine”. Si iesi val vartej, improscand usa cu stropi mici si grei de spaima.
“Marc, alo, Marc, salutari sotiei!”, urla micuta Monica, aranjandu-si ochelarii negri, trendy si ai dracului de sexosi, pe nasul carn.
In strada, Marc isi privi ceasul si scoase mobilul. Un mesaj palpaia verde fosforescent pe ecranul aparatului. Expeditor: batranul John, tatal sau. Ii anula deschiderea si apela numarul restaurantului sau favorit.
“Buna ziua, as dori o rezervare pentru diseara, ora 8, pentru doua persoane. Pe numele de Marc Thomas. Da, exact, masa din colt. Este perfecta. V-as ruga sa mai notati un nume: Magda. E posibil sa intarzii si o sa sosim separat. Da, Magda Thomas e perfect. Ah, un mic amanunt: as dori trandafiri rosii si albi pe masa. Perfect. Va multumesc.”
Inchise apelul si trimise un scurt mesaj Magdei: “diseara, ora 8, restaurantul nostru, rezervare Thomas. Daca intarzii, intra, ne vedem inauntru. Te astept. Al tau, M.”
Fluiera dupa taxi si comanda scurt: “in centru, la Muzeul de Arta.”
Masina scartai hotarata si demara cu o viteza bulversand planurile ascunse ale unui mit de care nu era constient.

Cateva minute mai tarziu, pe un bulevard luxos si central al orasului, intr-un birou intesat de imagini statice ale unor suflete vindecate, o doctorita miniona isi facea ordine prin hartiile imprastiate pe birou. Erau fise ale unor pacienti ce sufereau de boli diverse si perpetuate comercial, de o posibila conspiratie la scara macro:

-unul tremura de frica dimineata, in fata usii de la intrarea in locuinta. Era ingrozit de gandul de a deschide usa casei si de a pasi afara din universul sau, intr-unul real, crud si cu sunete de genocid global. Erau zile cand nevasta-sa se trezea pe la pranz si il gasea alb, rece si asudat, in fata usii. O baltoaca galbena si mirositoare clipocea sub picioarele sale cracanate. Isi pisase frica pe o gresie alba, impecabila, cumparata de la hypermarketul plin de oferte saptamanale. Il pusese sa aleaga: ori divorteaza si-l lasa pe drumuri, ori se decide sa o vada bisaptamanal pe Monica, a carei reclama suna lasciv si provocator:”la noi, universele se suprapun, se contopesc si devin unul singur, real. Lumea ta, ireala si plina de fobii maniaco-depresive, intalneste lumea lor, lumea noastra, plina de copii zgomotosi, masini gonind cu viteza, parcuri arhipline si bulevarde intesate de reclame mincinoase. Aici, in cabinetul nostru, iti vom topi cele 2 lumi paralele si vei trai intr-una perfecta si acceptata de ambele tabere”. Era gretoasa, dar prindea la nevestele si sotii adusi in pragul unor crize de nervi, de catre comportamentul anormal al partenerilor de contract matrimonial.

-altul avea o fobie rara. Cand vedea o femeie incepea sa planga din senin. Statea cu capul in pamant, isi strangea mainile impreunate, in fata prohabului si incepea sa scanceasca, balaganindu-si capul, de parca se ferea de o lovitura imaginara. Avea trasee fixe pe care ajungea la locul de munca si se baricada intr-o incapere de la subsol, unde asambla frigidere. Reusise sa gaseasca un angajator sensibil ce-i acceptase solicitarea din contract: fara contact direct cu vreo persoana de sex feminin. Ba chiar ii platise cate o sedinta la doua saptamani, la cabinetul Monicai (da, intr-adevar, Monica este femeie). Era un om rar, patronul asta. Probabil avea 2 fetite si seara le privea cu lacrimi in ochi. Vroia sa contribuie, prin orice gest sau fapta, la o societate mai sanatoasa, in care sa creasca ferite de pericole sau traume inutile. Si uite asa aflase ca pacientul plangaret ramasese marcat de imaginea din copilarie, cu mama sa izbindu-i fata in sila, dupa ce il prinsese masturbandu-se amator. Tragea cu ochiul la doua femei ce sporovaiau in fata casei, le privea gleznele fine infipte intr-o pereche de buci tari si le mangaia sanii cu priviri pofticioase. Ma-sa il izbea peste fata, in timp ce el isi acoperea prohabul cu ambele maini, si-l ameninta: “sa nu te mai uiti vreodata la o femeie, mizerabilule!!! Pacatos nenorocit caruia i-am dat viata!!! Sa nu te mai uiti, ca ti-o voi taia!!”, continua, izbindu-l peste ochi, o femeie imatura si fara educatie, ce nu intelegea nevoile sexuale decat ca pe masive pacate ale diavolului.

-altul colectiona prezervative folosite. Era comis voiajor si pleca in fiecare saptamana in delegatii. Pe oriunde mergea, agata cate o prostituata si facea sex cu ea. Dupa ce termina, isi scotea prezervativul naclait si-l fereca intr-o mica cutie metalica perfect izolata. De-a lungul anilor, micuta lui cutie, in care-si imagina ca prezerva vieti salvate de la o existenta mizerabila, se transformase intr-un ditamai cufarul, ascuns in debaraua din spatele casei. Intr-o zi senina de mai, nevasta-sa se plictisea de prelungirea delegatiei si incepuse sa faca ordine prin curte. Vecinii o gasisera lesinata si acoperita de prezervative intarite, mirosind a tarfa. De doi ani de zile, Monica se chinuia sa-i explice ca sperma de femeie ce uda un prezervativ umplut cu lichid alb-galbui nu poate copula si da viata.

-altul traia cu ma-sa, o batrana paralizata. Aveau o curte mare, ce putea constant de la gainatul imprastiat de o intreaga crescatorie de pasari. In fiecare zi, cate una ajungea la maturitatea necesara sacrificarii, asa ca omul Monicai isi pregatea ritualul: aduna copiii ce se zbenguiau pe strada, ii alinia intr-un cerc perfect inchis, iar in mijloc, cutitul taia o jugulara plina de pene. Sangele tasnea obraznic si improsca calaul de ocazie. Micutii erau vrajiti de suvoiul rosu si fierbinte ce le pata pantofiorii de piele naturala si stateau incremeniti, incapabili sa-si urle groaza infantila. Pana cand, intr-o zi senina de august, postasul zarise ranjetul stalcit al unui om matur ce picta cu sange de pasare micute chipuri inocente.

-mai era unul, ciudat de inteligent. Stia atatea chestii interesante si, orice domeniu ar fi ales, Monica depasea ora de consultatie in discutii filozofice si corect argumentate stiintific. Pe omul asta inca nu-l ghicise. Isi petrecea noptile pe forumuri ale angajatilor diverselor companii. Aici oamenii se conectau la o baza de date globala si fiecare discuta, sub protectia anonimatului, despre compania pentru care lucreaza. Isi spuneau pasurile, laudau, criticau, intr-un cuvant: se frustrau cu altii ceea ce nu puteau reprosa sefului. Erau multi pupincuristi, dar nu cu astia avea el treaba. El vana proscrisii, revolutionarii, carcotasii de serviciu. Le nota compania, pasurile, facea o lista cu eventualele planuri de atac si isi intocmea cv-ul, pe baza calitatilor celor ce pupau in cur sistemul. Era extrem de inteligent, asa ca, in maxim o saptamana, se angaja la orice companie dorea. Mereu alegea un post usor, fara batai de cap sau responsabilitati, pe care il indeplinea mai mult decat profesionist. Din punct de vedere profesional, nimeni nu avea ce sa-i reproseze, nu lasa nimic in voia sortii, isi stergea orice urma de incompetenta. In scurt timp, isi demara proiectul: incepea sa transmita mesaje codificate angajatilor, in care le arata ca pot si merita mai mult, ii instiga la revolta impotriva patronatului, aratandu-le hibele din sistem. Nu dura mult pana cand managementul il lua la ochi si incercau sa-l vaneze prin orice mijloace. Ajunsesera sa-i propuna posturi de manager remunerate baban, motiv pentru el sa rada in hohote si sa le explice ca daca asta si-ar fi dorit, putea sa aiba demult asa ceva. “De dreptate sociala ati auzit?” le reprosa el in contrapartida, “stiti cu ce se manaca echitatea de sansa si o buna motivare a masei salariale? De respect si creare de conditii decente de munca ati citit prin setul vostru de reguli?”. Se distra cu ei prin anchete si sedinte la varf inalt, iar cand planul sau prindea radacini in mintile angajatilor, pleca. Isi alegea o alta companie si incepea lupta pentru niste principii ce contraveneau agendei de lucru corporatiste.

-avea si paciente. Una dintre ele era o fanatica religioasa, credea in Dumnezeu si in fiul sau, Isus, credea in mantuire si in fecioara Maria. In fiecare duminica mergea la slujba si canta religios cantonete de proslavire a atotputernicului si atotizbavitorului. Era maritata, casnica si avea 7 copii. Ii ingrijea in fiecare zi, spala, dereteca si citea carti cu miros de tamaie, asteptandu-si sotul, sa soseasca de la mina. Cand sosea, il ruga sa manance repede si-l astepta goala in dormitor. Omul intra in fiecare seara tot mai ingrozit. Pe pat, crucificata, zacea o tarfa in calduri ce urla dupa sex si penisuri inghitite. Il punea sa-i penetreze toate orificiile si dupa ce termina, ii inmana vipusca tare. Se aseza in genunchi si se apleca in fata, smerita:”iarta-ma doamne ca am pacatuit. Da-mi puterea sa primesc pedeapsa ta, precum fiul nostru, Isus, a primit mantuirea pe cruce”. Si nenorocitul de barba-su era fortat sa-i ofere cate o lovitura de bici pentru fiecare pacat savarsit. Mereu obosea la 69. De lovituri.

Trase dosarul, dar cateva hartii se imprastiara pe jos. Se apleca sa le ridice si ceva ii atrase atentia: sub scaunul din fata biroului lucea, pierduta, o agenda. Mica, neagra, straina. Se intinse, o apuca si o cantari. Avea o greutate anormala, desi parea sa cantareasca cateva zeci de grame. Era din piele fina, cu linii drepte si fixe si avea un insemn: M. O deschise si o inchise rapid. Broboane mici se coagulau pe fruntea lata si incepu sa transpire. Isi scoase ochelarii si isi lua capul intre palme. Privi agenda de sub nas, o adulmeca in cautare de miros de boala, o mangaie si ofta. Apasa butonul 8:
“Alo, Marc, sunt eu, Monica. Ti-ai scapat agenda la cabinet, poti sa te intorci dupa ea?”
“Nu. Monica, asculta-ma: a fost ultima noastra intrevedere, te-am vizitat pentru ultima oara. Nu mai pot trece pe acolo. Agenda este pentru tine. Te rog, nu o deschide inca. Iti voi da un semn cand poti sa o citesti. Atunci, probabil, nimic nu va mai conta. Imi pare rau ca am plecat in pripa. Monica, sunt lucruri in viata care ne depasesc. Te iubesc, adio.”

Apelul se intrerupse, iar Monica ramase cu o agenda neagra, pe a carei prima pagina apucase sa zareasca: “Vechiul Marc”.

Scurt popas la Hope Lake

media: 5.00 din 4 voturi

Capitolul 16- Scurt popas la Hope Lake

Motto:"Look me in the eyes and tell me what you see inside of me"

Statea pe banca, intr-o gara mica, pierduta in munti, la marginea unui lac, pe care oamenii il numisera simplu: lacul Sperantei. Inevitabil si mereu, natura vine in ajutorul fiintei umane. Ii simte pierderea existentiala si neincrederea in semeni si-i creaza substituti
naturali, pentru monologuri pline de sinceritate. Lacul e un astfel de psiholog, tacut si guraliv prin valuri line, ascultator si frematand de dorinti ascunse in adancuri intunecate si necunoscute. Lacul este un martor constant al lacrimilor pe care oamenii simt nevoia sa le transforme in plati non-necesare. El este psihologul oferit de o natura, ce, in ciuda rautatii cu care omenirea a tratat-o, se incapataneaza, in fiecare zi, sa ofere bunatate. Oamenii vin pe marginea lacului, isi pierd amintirile in apa ce luceste in bataia lunii si ii impartasesc durerile lor. Aici poti asculta soapte dulci de iubire, glasuri triste ce vorbesc despre semeni sau sentimente pierdute si ingropate fara identitate. Lacul ii asculta pe toti, in liniste sau involburat, in functie de tragismul soptit cu teama, pe buza lui. Pentru fiecare are pregatit un val sau o unduire de melancolie, de iubire sau de intelepciune. In apa lui, oamenii regasesc puterea sa mearga mai departe, sa ierte sau sa uite.
Magda privi lacul si isi umezi inima in ceva ce-si interzisese. Omul care ii luase trecutul cu o pasiune animalica, ii dadea acum viitorul cu o furie ucigasa. Il dorea in ea, aici, pe malul lacului, la umbra racoroasa si decenta a sentimentelor sale, il dorea cum nu credea vreodata ca o sa doreasca un barbat.
Intinse mana si atinse apa. Cercuri se nasteau in ondulatii fine si il zari in fata sa:
“Iubito, ce ti-ai dorit aseara?” creionau ochii lui caprui metalic.

“....mi-as fi dorit sa ma uit in ochisorii tai...apoi sa patrund incet…adinc…in sufletul tau...sa poposesc acolo o clipa...si sa inteleg tot ce nu inteleg...sa ma linistesc vazand cat de bine poate fi...”

Intr-o seara, in timp ce Marc dormea ghemuit, Magda deschisese o agenda neagra, cu initiala M. Si citise. Cateva pagini, inainte ca el sa se trezeasca cautandu-i corpul printre asternuturi. Privi naluca din lac si se confesa, rusinata:
“Stii, m-am tot intrebat...ce parere am despre ce ai scris tu…am incercat sa fac abstractie de tine, sa le iau ca pe niste pagini gasite intr-un manuscris vechi …ei bine, n-am putut sa fac abstractie…de tine...stii de ce..? Pentru ca pe masura ce citeam...si citeam incet si atenta…simteam ca descopar un alt Marc...un alt el..pe care l-am vazut o clipa, la inceput, dansand cu sufletul, pe un ring de dans...l-am iubit pret de o secunda....si apoi l-am pierdut in ceata unui trecut vindecat…era ca si cum prin colile acelea...intram un pic in sufletul tau..un pic in mintea ta...era ca si cum descoperisem un univers nou...mirific...unde totul era plin de vibratii...de muzica si culoare...era viata...apoi...mi-am revenit la realitate si am vazut langa mine un barbat distant...si un pic rece in aparenta...si pentru o clipa m-am speriat...m-am intrebat..daca ce cred eu este pura fictiune...daca intr-adevar ...toate unduirile si toate acele vibratii se ascund in acel univers albastru de langa mine...daca vreodata am sa le simt...daca vreodata sufletul tau o sa mai vibreze asa...multe intrebari...mi-ar fi placut sa visez...ca este de ajuns sa intind mina...si sa ating acea clipa de maretie si de sensibilitate...apoi..mi-am zis ca este prea frumos sa fie adevarat...si apoi am tacut...in clipele acelea...cand te citeam..am simtit atata sensibilitate...atata iubire si atata daruire incat m-am speriat...m-am simtit atat de aproape de tine...de ceea ce ai simtit tu...si intr-un fel, involuntar,...unda aia de tristete...s-a lipit de mine....si apoi incepe o noua zi...de intrebari si de mirari...o noua zi...in care as vrea sa fie soare in sufletul meu...o noua zi in care imi doresc sa primesc...o plimbare...in amurg...si sa te simt pe tine...linistit...aproape de mine...de inima mea...?” tenta Magda viitorul...
“Iubito, ce ai vazut era…o naluca…o umbra din trecut… dormi la loc…maine ne vom plimba in amurg…” sopti naluca, disparand in lacul ce-o primi resemnat.

Parasise restaurantul cu sufletul impacat si cu un punct final, pus fara remuscari. Un simplu mesaj ii deturnase viata de la un traseu fix, de accelerat de noapte. Cine era Marc? Ce incerca el sa ucida prin faptele sale? Ce incerca sa nasca prin deciziile luate? Se inselase oare in privinta lui? Cine era John? De ce trebuia sa-l ierte pe Marc? Al cui era sangele ce se stersese de apa timpului? Privea lacul si el ii dadea sfaturi prin tacere.
Cauta mobilul pe jumatate distrus si capacul ce tinea bateria cazu in fosnete de hartie invechita de timp. Era lipita de baterie, iar acum zacea la picioarele ei. Se apleca s-o ridice si o despaturi:
“Aseara, racoarea noptii senine de vara mi-a patruns in suflet...lacrimile inimii se scurgeau usor din ochi direct in mare, iar contopirea asta o facea pe ea, pe Mare, sa geama usor in valuri spumoase ce-mi mangaiau delicat picioarele...stuful ala vechi si ciufulit sub care zaceam m-a inteles si a zburat in zare...si atunci luna plina iesi de dupa aburul de nor ce plutea peste mare si-mi zambi...plina si goala, neagra si luminoasa, calda si rece, tacuta si vorbareata, de nepatruns si intelegatoare, senzuala si misterioasa...mi-am ridicat usor ochii spre ea, dar splendoarea m-a orbit, incalzindu-mi putin inima...iar sufletul schita un gest ca ar spera... si luna asta imi aduse aminte ca pe vremuri lasam tristetea la plecare si ma iubeam in tacere cu marea...doar zgomot de inimi sparte, de sentimente impartasite si de corpuri incolacite-n dorinti ne mai gadila auzul...iar fiecare val care ne racorea pasiunea ce ne tasnea din pori spunea tarmului ca speranta nu e in deriva, ci navigheaza in ape verzi-albastre... si-am sters si ultima lacrima din ochi, m-am ridicat...si cineva mi-a stins iar inima...iar sufletul nu mai avea baterie nici de-o secunda de speranta...pana cand poate iar...luna va vorbi cu mine, pe tarmul marii...departe de aici, in golful nostru...la granita dintre trecut si prezent...
Pentru Ea...de la Marc...”

Era datata cu 5 ani si jumatate in urma. O impaturi la loc si o baga in buzunar. Isi copie numarul de telefon. Scoase mobilul sau si apela:
“Alo, da”, rapunse vocea imbatranita a lui Marc.
“Buna seara...John?” chestiona Magda lacul.
“Da, buna seara. Cine este la telefon?” isi transmise vocea nedumerirea.
“Ma scuzati ca deranjez la ora tarzie de noapte…nu ma cunoasteti…ma numesc Magda si am citit un mesaj adresat lui Marc. Mobilul lui este la mine...” se scuza Magda...iar la celalalt capat mijea o spaima de moarte...
“Este bine???..Marc...traieste?” urla vocea lui Marc, ingrosata de trecerea timpului...
“Da, traieste..cred..oh, iertati-ma...cred ca este o greseala si intervin in ceva ce ma depaseste si nu ma priveste...iertati-ma...”ii soptea lacul Magdei...
“Nu, va rog, nu inchideti...domnisoara...Magda, da? Magda, nu inchide, te rog...spune-mi ca este bine, spune-mi ca traieste si ca este fericit”
“John...Marc traieste...dar moare in fiecare secunda cate un pic” izbucni in plans carnea alba ce tremura in compania lacului.
“Sunt tatal lui, Magda...cel ce l-a crescut...eu l-am tinut in brate cand preotul turna apa peste bucata plapanda de carne...si el nu plangea...se uita cu ochii lui mari la mine si avea incredere ca nimic rau nu i se va intampla...radea si...de 5 ani de zile nu mai stiu nimic de Marc...al meu, de micul meu Marc...din ziua in care am ingropat-o pe Marie...micutul nu mi-a mai zambit...si nu mi-a dat ocazia sa-i spun ca nici un rau nu ne va distruge relatia...relatia noastra, Magda...”
“Tatal??!” urla Magda...doborand castelul de scenarii incropit pe nisipul gadilat de lac.
“Da, tatal care ...” isi incepu monologul vocea lui Marc, incropita din tristete, melancolie si iertare...
Magda asculta in liniste, cu inima pompand necesar intelegere. Intervenea cu explicatii si descrieri din memoria ei recenta. Minutele treceau, iar lacul aproba taciturn deciziile ce faceau cale intoarsa. Isi delimita ramas bunul, fara dubii:
“John, astept trenul...ma voi intoarce sa-l caut. John, voi face tot posibilul...macar asta iti pot promite...” se resemna Magda.
Inchise apelul si astepta o directiva dinspre lac.
O masina de teren se apropia amenintator de statia de tren ce parea sa pluteasca pe apa. Devie de pe drumul ce serpuia paralel cu linia ferata si frana lin in fata Magdei. Din masina, un tip maruntel si suspicios isi arunca piciorusele pe sol si ii zambi. Cu doua degete duse la buze ii schita o liniste confortanta si se apropie de ea.
“Buna seara”, zambi omuletul, tot mai bahic in priviri.
“Buna dimineata, aproape” ii reaminti Magda, din priviri, rasaritul ce se forma la orizont.
“Da, corect, aproape dimineata. Scuze, nu vroiam sa va sperii. Am condus toata noaptea, cred ca am baut si o bere pe drum, am profitat ca sotia doarme bustean-nu stiti de la mine”, se inveseli mogaldeata ce isi construia simpatie in ochii ei.
“Apropos, numele meu este Alejandro Marguez, incantat de cunostinta…doamna…”
“Domnisoara. Magda. Si atat” ii zambi intr-un final.” Sunteti in drum spre oras?” il ruga din priviri.
“Ah, nu, stimata domnisoara. De acolo sosim. Sotia ardea de nerabdare sa ajungem inca din noaptea asta, avem o cabana pe lac, de fapt socrii...au...”, mustacii piticul, palindu-si din voiosie.”Ar vede, cica, ceva maret in mine...dar, ce faceti dumneavoastra aici, in pustietate? In afara de cateva case de vacanta particulare, nu prea e nimic in jur. Doar frumusete-pe asta o stiti de la mine”, isi reveni el.
“Astept urmatorul tren...sau primul. Cred...am fost prinsa intr-o incurcatura sau...neintelegere...si trebuie sa ma intorc. Asteptam si...conversam cu el, si iata-va” il lamuri Magda, facand un gest complice catre lac.
“Ah, da”, raspunse Alejandro cu aceeasi complicitate, aranjandu-si un nou zambet bahic,”lacul, eternul lac, salvator al sufletelor pierdute...si mie imi era dor de el...de asta am si oprit, sa palavragim putin, cat inca doarme nevasta-mea. Ea nu ma intelege...sau poate ca da...nu stiu...dar nu prea sunt dispus sa explic fiecare traire”, se resemna Alejandro.
“Sunteti scriitor? Aveti, cel putin, verva si dezinhibitia unuia. “
“Incerc sa devin unul...am ingropat de toti, multe. Motivele sunt diverse: frica de esec, teama de a nu fi inteles de catre cei apropiati” si schita un gest catre masina, “perfectionismul ce ne caracterizeaza in multe clipe de cumpana ale vietii. Scriu mult, dar putine pagini vad lumina zilei. Majoritatea zac ascunse in cotloanele mintii, pe altele...”
“Nu ar trebui sa priviti lucrurile atat de fatalist”, incerca Magda o imbarbatare...”Nu aveti ce pierde...pana la urma, daca asta ati ales sa faceti in viata, sa scrieti, ar trebui sa publicati, sa aratati opera oricui si oriunde. Oamenii au nevoie de comunicare, au nevoie sa citeasca, cat mai mult si cat mai divers. De fiecare depinde ce, cat si cum ii va folosi spusele sau inscrisurile altei persoane. In ziua de azi, se publica multe tampenii, majoritatea comerciale, iar scriitorii inclina sa cada tot mai mult pe panta comercialului, sunt tot mai rari cei care incearca sa puna intrebari, sa gaseasca raspunsuri la probleme existentiale...”
“De acord cu dumneavoastra, domnisoara Magda...daca ar gandi multa lume in acest fel, poate nu am fi nevoiti sa experimentam zilnic atatea lucruri inutile. De exemplu, sa luam cel mai drag sentiment noua, oamenilor, dragostea... dragostea este un simbol in numele caruia incearcam sa ne justificam multe fapte…daca stai sa analizezi profund fiecare aspect al vietii, fiecare fapta, fiecare eveniment, fiecare traire pe care oamenii, femei si barbati, deopotriva, copii si parinti, bogati si saraci, incearca sa-l atribuie acestui complex emotional numit “dragoste”, sfarsesti prin a te intreba: dar ce dracului este dragostea?? De acord cu mine?” incerca mogaldeata s-o atraga de partea sa. Nu astepta raspunsul Magdei si continua:”…imi vin in minte multe…gradinita la care esti fortat sa mergi din momentul in care abia poti ganguri cateva cuvinte, sub pretextul “te iubesc, dragul meu copil, e cea mai buna pentru tine, aici se invata toate limbile straine”…cand la varsta aceea iti e gandul doar la jocurile inocente ale copilariei…e primul pas spre transformarea ta dintr-o fiinta umana intr-un simplu produs de consum al noii civilizatiei…peste ani, cand cresti si incepi sa manifesti primele semne de rebeliune in gandire, stai si analizezi si-ti dai seama ca ai fi putut fi asta sau cealalalta…dar parintii tai au hotarat la varsta de 4 ani, pentru tine, sa devii al doilea enstein sau kennedy… sau ma gandesc la facultatea aia nenorocita la care ai fost fortat sa mergi doar pentru simplul motiv ca era la moda…”nu vezi ca se cer avocati, economisti, doctori?” iti suna in timpane vocea sparta a mamei sau tatalui...ignorand talentul tau remarcabil in domeniul muzical, poetic, al creatiei sau al oricarui alt domeniu diametral opus de ceea ce iti trasasera ei…cand tu ai urat intotdeauna cifrele, legile stupide ale autoritatile statale corupte sau sangele si bolile ce macelaresc globul. Tu-tot ce iti doreai era sa zbori si sa visezi in lumea frumoasa a artei, sa scrii capodopere, sa pictezi asfintituri, sa joci piese, sa canti dragostea, in felul ala unic pe care ti-l admirasera primii dascali… sau ma gandesc la noptile cand te trezesti speriat in noapte si-ti dai seama ca traiesti langa un strain, straina…care-ti repeta zilnic ca face toate aceste lucruri odioase doar pentru ca “te iubesc prostutule/prostuto…” In numele iubirii, oamenii sunt capabili sa raneasca, sa distruga, sa omoare, sa minta, sa insele, sa arda, sa mute muntii din loc si sa devieze cursul natural al apelor, sa creeze monstrii si sa axfisieze genii neintelese, sa arda pe rug inocenta si sa se inchine la diavoli macabri, sa lepede viata si sa asimileze moarte, sa….multe…doar pentru doua cuvinte banale…te iubesc…8 litere simple…si atunci, te intreb pe tine, draga mea Magda, ce poate ai fost victima si calau, ce dracului este dragostea?”. O privi rosu la fata, asudat si in pragul apoplexiei.
Magda il privea muta. Incerca sa articuleze cateva cuvinte, silabe, dar din gura ii ieseau doar zgomote ciudate si bolborosite.
“Sunteti tanara si frumoasa”, continua incalzit Alejandro, “doriti si sunteti dorita. Priviti sexual si sunteti privita sexual. De acord?” se imbarbata singur micutul om din care se evaporase si ultimul dram de alcool. Trase aer in piept, adulmeca lacul si continua discursul:
“Da, despre ce povesteam? Sex, corect, sexualitate…deschide radioul, aprinde televizorul, rasfoieste o carte, citeste un ziar sau o revista, ia metroul sau tramvaiul, fa o plimbare pe strada, mergi la munca, priveste un film sau delecteaza-te cu o piesa de teatru, mergi intr-un club de jazz sau ascunde-te intr-un club de noapte, fa cumparaturi la coltul strazii sau intra intr-un supermarket…e imposibil sa nu te izbeasca aceasta realitate a sexualitatii, intr-o masura mai mare sau mai mica, profund sau superficial…din 5 cuvinte receptionate pe orice cale, cel putin unul face referire la sexualitatea din noi, la cea din jur sau una dorita…de ce? Pentru ca suntem o societate de consum dusa la limita paroxismului, iar sexul este petru om cel mai dorit, bine vandut si raspandit produs de consum…de fapt, daca ar fi sa analizam in mare, fara profunzime, faptele sau lucrurile am putea spune ca orice duce intr-un fel sau altul la sex…doar ne-am nascut din sex…animalic, tandru, pervers, murdar, curat, impartasit…unii numesc actul procreatiei dragoste…nu conteaza, spuneam doar ca analizam fara profunzime…actul in sine e unul mecanic ce imbina, penetreaza sexe…si animalele fac sex…nu putem spune ca fac dragoste, sa fim seriosi…oamenilor le place sa fie superiori animalelor, asa ca introduc inca un element: sentimentele, dragoste…da, e posibil, dar acestea pot da doar o forma tandra, placuta, mirifica actului sexual…care nu e altceva decat o lupta intre cei 2 parteneri de a-si satisface propriile placeri…se intampla uneori sa termine amandoi in acelasi timp, iarasi diferit de animale…si atunci femeile superficiale sau barbatii ce vor sa para romantici isi spun ca si-au gasit perechea…Sa fim seriosi, draga mea! Juisarea comuna si instantanee nu insemna suflete pereche sau indiscutabila casatorie a celor doi protagonisti…ci doar ca au intervenit sentimentele…el vrea sa-I demonstreze ei ca o iubeste si-I asteapta placerea. E cunoscut ca barbatii pot termina mai repede decat femeile si de cele mai multe ori, oricand vor ei. Femeile sunt mai sensibile, trebuie tratate cu grija altfel intervine inhibitia, iar centrii sexualo-nervosi se inchid si refuza evadarea placerii. Deci, faptul ca barbatul si femeia au terminat impreuna inseamna ca femeia respectiva e iubita si se poate baza pe barbatul ce-si omoara egosimul sexual pentru fiinta iubita. Si atunci, existand dragoste, ei pot spune fericiti ca s-au gasit…da, in pat, nu ca suflete pereche. Pentru suflete perechi e nevoie de o juisare comuna de personalitati, de suflete….lucru rar, daca nu imposibil…dar vorbeam de sex…ne-am nascut din sex, am crescut cu el expus prin toate locurile pana la varsta de 4 ani cand am imbracat prima uniforma de gradinita si am mers intr-un loc organizat pentru primele si cele mai fragede intalniri intre sexe…fetite si baietei jucandu-se, analizandu-si asemanarile si diferentele, explorand jocurile inocente ale copilariei, ce in maturitate vor distruge implacabil destine. De ce oare jocurile inocente din gradinita, cu organele sexuale de copii inocenti, in paturile maturitatii pot desparti oameni, distruge vieti, sterge iubiri? De ce uitam sau de ce nu stabilim regulile sexuale inca de la primii pasi? Pentru ca intervin sentimentele ce ne deosebesc de animale…”curgea robinetul din micuta faptura…
“Doamne Dumnezeule!” sopti ingrozita Magda…
“Interesanta schimbare a discutiei, credinta, Dumnezeu, vad ca ne completam reciproc” se entuziasma Alejandro.”Chiar am o teorie vis a vis de acest subiect exacerbat al zilelor noastre. Mereu ma intreb: exista oare Dumnezeu? Cand eram mic, bunica ma plimba la toate sarbatorile si in toate duminicile la biserica, ma punea sa stau in genunchi si sa ma inchin la diversi sfinti ce atarnau pe peretii lugubrii si intunecosi ai lacaselor de cult…ma punea sa spun rugaciuni, sa promit ca voi fi bun, ca nu voi alege raul…daca voi face asta, imi spunea ea, Dumnezeu ma va proteja si-mi va da in viata numai lapte si miere. Imi vine sa rad, amintindu-mi de toate astea, acum…da, am avut lapte si miere, dar pt ca le-am cumparat de la supermarket cu bani munciti din greu, la limita prostitutiei morale si profesionale…Ma refer la perioada de dinainte de ...” si privi speriat masina. “Nu a coborat din cer nici un inger sa-mi zica ca am fost bun si voi trai vesnic…nu, nimic din toate astea. Privesc in jur si vad hoarde de tineri ce se roaga la “sfintii” lor, patetice si penibile vedete mass-media, vad oameni in toata firea in genunchi in fata unor dumnezei politici, cersind un trai mai bun si care, pentru un vot cincinal, primesc in scarba o mita electorala sub forma de promisiuni desarte sau mese campenesti. Ii vad pe acesti dumnezei grotesti, politici si mai reali decat dumnezeul bunicii mele, coborand zilnic pe unde video si radio si spunandu-ne ce bine vom trai pentru ca am fost “buni” in viata…in viata lor…si ma intreb: oare exista dumnezeul bunicii mele? acel dumnezeu cald si linistit pe care-l vedeam pictat in cartile si bisericile bunicii? Si atunci, omul rational din mine da instantaneu raspunsul: dumnezeu nu exista, e de fapt o proiectie metafizica si spirituala a sperantei din noi intr-o lume mai buna, dreapta si corecta. Dar oare meritam ceva mai bun?? Nu oare prin alegerile noastre, considerate in final rele, ne renegam de fapt esenta raului din noi? Esti ceea ce alegi, nu ceea ce te alege…Raul nu te alege niciodata…diavolul sta doar in expectativa si se joaca cu tine…te tachineaza…nu-ti place, mergi mai departe…iti place, ii spui da…si odata spus acel da, ai intrat pentru totdeauna in lumea lui…el nu-ti pune da-ul in gura, dar cand il primeste de la tine, nu ti-l va mai returna vreodata. De ce? Pentru ca binele e mereu relativ, iar raul absolut…faptele bune pot fi pe vecie uitate prin tragedii eterne…iar ciclul bine-rau se va incheia intotdeauna cu rau…” termina Alejandro si cauta aprobare la silueta alba ce se profila intr-un rasarit de soare, pe malul unui lac, intr-o statie de tren pustie, din munti.
Un muget de sirena anunta din departare o portita de evadare din acest iad mental la care o experimenta omul din fata ei.
“Alejandro, unde esti? Alejandro “ se auzi o voce adormita din masina ce motaia pe malul lacului.
“Ah, sotia” se scuza viitorul scriitor, si incerca sa isi aranjeze tinuta.”Imi pare rau ca nu mai pot sta. Sper sa nu va fi plictisit cu teoriile mele, oricum nu aveati altceva mai bun de facut” isi recapata el tonusul de la inceput. “Va doresc calatorie placuta si mult noroc la descurcarea problemei de care spuneati” ii reaminti Magdei, in timp ce se indrepta spre masina. Isi aranja parul si inchise portiera.

“Cu cine vorbeai, draga?” il interoga vocea ce incepuse sa se trezeasca.
“Cu nimeni, mi amor, dormi, ajungem in curand” o anunta el plin de viata si demara in tromba, lasand-o pe Magda unui peron imbacsit de iluzii ce primea un tren menit s-o readuca in viata lui Marc.
Era dimineata, soarele iesise la plimbare pe buza lacului, iar in jur, Magda nu mai zarea nici un destin pe care sarpele lung ce aluneca pe calea ferata l-ar putea ignora.

Locomotiva ii reaminti ca parasea statia spre o destinatie cunoscuta dar cu final neasteptat.

• <<	2010.Martie					>>
  1	2	3	4	5	6	7
  8	9	10	11	12	13	14
  15	16	17	18	19	20	21
  22	23	24	25	26	27	28
  29	30	31

• Cautare

• Categorii
• Nopti in Babilon (2)
• MUBD (10)
• ultimul jurnal (2)
• My best in 2009 (4)
• bye bye (1)
• Cine sunt eu? (8)
• Introducere (13)
• 10 stuffs about me (10)
• Maya Elena (22)
• Povesti despre Jack (5)
• Nuvele atipice (90)
• Se iubeau? (6)
• Sunete si soapte (381)
• Cugeta azi (105)
• HotOnTv=HOT (13)
• My best in 2008 (12)
• My best in 2007 (12)
• Saw la ∞ (14)
• Poezie pentru tine (37)
• Calator cu sufletul (99)
• Ganduri de noapte (127)
• Carte de suflet (95)
• Proiectie de suflet (308)
• Politica...the bitch (203)
• Socialul maniac (560)
• Udrisme (38)
• Salvati Bucurestii (29)
• Radio Bemba (211)
• Fut-Bal (41)
• General (74)

• Tag Cloud
acest aceste aer and babilon be bine blind cand ceva decat dragoste ea era film for intr-o lume lumea ma mele merge mind my nopti oamenii of om prietenii read romania sea simt te the to unde viata vine 2010

• Aboneaza-te la insemnari

• Ultimele insemnari
• mai mult decat oricand
• a fost odata ca niciodata
• prietenii
• miss ur everything, kido
• snakebite
• am visat ca ma trezesc in vis
• Brief Interviews with Hideous Men
• father and daugther
• unde sunt mugurii? in copaci.
• still the best...

• Linkuri
• agonie in poezie si proza
• poezie de viata
• Colectia de filme
• da-i in gat!
• Reclama negativa
• Reporter in actiune
• Parfumul meu
• wikipedia cu sarcasm
• razi de ei,sa nu plangi de tine
• Salariul tau
• Blog de HR
• gtherevelator/english version
• A funny version of Fabrica de caractere
• forum pentru bucuresti
• o liberala interesanta

• Ultimele poze

• Cinema la tine acasa

• E ora 6! Sparge usa!

• Discover the Earth!

• Gandul te tine Info

• Realitatea

• 9am

• Radioguerilla

• Starurile zilei

• Music Channel News

• Maya va saluta!

• Statistici reci
• Vizitatori:
  521.863
   
• Insemnari:
  2.553
   
• Comentarii:
  1.059
   

• Arhiva
• 2010. Martie
• 2010. Februarie
• 2010. Ianuarie
• 2009. Decembrie
• 2009. Noiembrie
• 2009. Octombrie
• 2009. Septembrie
• 2009. August
• 2009. Iulie
• 2009. Iunie
• Arhiva completa

GtR

In my world

No one is crying alone

In my world

No one is dying alone

Today Cloud:

"When you open up your tired eyes And take a look at what’s inside The mirror on your wall tells you the truth You’re exactly where you wana be There is no room for streams of tears The sun is shining down, the clouds have cleared "

Din exil: