FABRICA DE CARACTERE
uprising.resistance.battle for the sun.GtheRevelator
electric night
media: 5.00 din 3 voturi
| media: 5.00 din 3 voturi |
Pack your bag,run away
Along a freeway, out of town
Where you'd like and the night is over
It's alright
From despair, between the sheets
Spilling over, spinning round
Waiting still, in the street
Ain't it bitter, ain't it sweet, oh ho
Holding, holding on to you again
Holding, holding on to you again
No rushing, don't rush it, my love
Holding on, holding, holding on to you
Bet you lie, on your back
In the backseat of his car
Cattle black, pepper night
Dylan Thomas, pass around
Passing out on the floor
In the bathroom, black light vail
We don't need once again
Sing the song, sing
Drink the wine, love
Oh, well how long did we stay in there
Well I can't believe my eyes
Well how long did I take this
Well I can't hold on no, hold on
Holding, holding on to you again
Holding, holding on to you again
I'm ready, I'm ready, my love
Holding, holding on to you
| postat de gtherevelator in 2010-02-05 18:59 | Sunete si soapte | 0 comentarii |
unde-s batranii de alta data?
media: 5.00 din 5 voturi
| media: 5.00 din 5 voturi |
ma gandesc la bunica...femeie batrana, incercata de viata. sot alcoolic, copii certati, batuta, maltrata, a trait din greu si in greu. dar m-a iubit. dar, mai presus de orice, a fost o prietena adevarata. cand vorbeam noi 2, inainte sa moara, eram 2 prieteni, nu mai era bunica. a murit in sange si m-a salvat de la o durere.
batranii de alta data s-au stins. nu mai exista maturitate, nu mai exista intelepciune, nu mai exista liniste, detasare si vorbe din suflet. mai ales la batrani. incerc sa-i respect, incerc sa-i iubesc, chiar si pe cei care ma urasc fara sa am vreo vina fata de ei. aveam pretentii de la o femeie incercata de viata, care a trecut prin multe, a patimit si inca mai suporta multe. si fata de care mi-am deschis sufletul intr-o zi de august. si nu a inteles nimic, absolut nimic. decat sa intinda degetul. de ce?, am intrebat-o. "pai ce concluzie pot trage?", mi-a raspuns in sila.
ma uitam la ea si intelegeam si mai multe. daca acolo unde viata a spus ceva si s-a invatat ceva, nu se poate gandi matur si chibzuit, cum sa cer in alta parte? am intrebat daca a intrebat. "nu", imi raspunde. atunci? cum poti intinde degetul cand nu stii nimik? cum?
nu, nu sunt flamand de dragostea oamenilor care ma urasc. dar, daca se declara adulti si chibzuiti, am pretentia sa stie cand sa vorbeasca. si ce sa vorbeasca.
gtr
| postat de gtherevelator in 2010-02-05 11:44 | Ganduri de noapte | 0 comentarii |
Intrebare sincera pentru femei
media: 5.00 din 4 voturi
| media: 5.00 din 4 voturi |
Dragele mele,
As fi ultimul om de pe Pamant care ar putea fi acuzat de misoginism. Dimpotriva. Dar am o intrebare: ce dracu se intampla cu voi zilele astea? Cand zic zilele astea ma refer la vremurile actuale. Ati vrut egalitate de drepturi cu barbatii, o aveti.
De ce vreti acum mai mult? Si cand ma refer la mai mult ma gandesc la "de ce vreti sa fiti mai perverse si mai nenorocite decat barbatii?". Chiar vreti sa ne depasiti in ticalosie? Intreb pentru ca desi uram barbatii ca specie umana ajung, these days, sa cred ca lumea s-a intors cu fundul in sus.
GtR
ps: am o admiratie pentru barbati in ultima vreme, pentru capacitatea lor de rezistenta in infern. nu am crezut ca voi ajunge vreodata sa vorbesc deschis cu femei si ele sa recunoasca sincer: "da, suntem mai nenorocite decat voi. da, stiu, si eu sunt femeie."
| postat de gtherevelator in 2010-02-05 10:59 | Socialul maniac | 0 comentarii |
The doors, by GtR
media: 5.00 din 8 voturi
| media: 5.00 din 8 voturi |
The doors
Motto:“Don't wake up, baby sisterKeep dreamingDid he fill your cup?Baby sister, keep drinking”
L-am cunoscut pe Mihai intr-o vara, la mare. Orasul era inundat de canicula, iar asfaltul se topea. Lava din carnea de pe strazi mi-a indreptat pasii catre plaja noastra pustie. Eram cativa prieteni si mergeam des in aceasta zona…eram doar noi si spiritele salbatice ce incercau sa ne posede pe vecie. In vara aia era si Mihai…mi-a patruns in priviri de la bun inceput…era si el cu prieteni, dar statea singur, pe malul marii. Ne-am imprietenit usor, la o tigara, apoi ne-am adancit legatura intr-o pasiune comuna…ne placea sa facem scufundari…gastile noastre s-au mixat repede, dar in fiecare dimineata, in zori, focurile de pe plaja se stingeau in fum si intre pietre inegrite de la atatea nopti de chefuri. Lasam plaja in spatele nostru, cu corturi si saci de dormit ce adaposteau oameni, barbati si femei…ii lasam in tacerea apetisanta a unui rasarit din mare, iar noi inotam in larg, tot mai departe, pana ne confundam cu marea…gasisem locul nostru…o stanca ciudata si solitara, departe de ochii pixelati ai oamenilor de pe mal, ne astepta in fiecare dimineata a acelei veri. Era locul nostru, indragostitii isi aleg un cantec al lor, noi, indragostitii de mare, ne alesesem aceasta stanca. Intr-o dimineata ne-am trezit. Parea o dimineata ca toate cele de pana acum. Am inotat in liniste pana la stanca noastra si ne-am ridicat pe ea. Am privit in jur si am palpat linistea in care ne confundasem fiintele. Primul a plonjat Mihai, eu l-am urmat. Marea si-a incalzit portile prin care am intrat in ea. Faceam scufundari fara echipamente. Organismele noastre se obisnuisera in timp si ajunsesem sa ne tinem respiratia minute intregi.
Cand m-am ridicat pe stanca, Mihai facea acelasi lucru, amandoi tineam falcile inclestate si inimile oprite. Am scuipat in acelasi timp si doua palme murate de apa tineau simultan, pe fundul lor, 2 perle superbe. Luceau in soarele ce iesea din mare si amandoi ne-am inteles din priviri: marea isi daruise 2 embrioni identici. Ne daruise fructul iubirii ei milenare…eram 2 tineri ce stateau pe o stanca pierduta in salbaticia marii, cu 2 suflete albe ale marii…eram 2 prieteni ce am inteles ca am patruns pe usile unei mari ce ne unise pe vecie, eram siguri in acel moment ca aceasta avea sa fie o zi diferita fata de oricare alta zi a noastra. Ne-am pus perlele in gura si am inotat catre mal.
Zilele au trecut, marea a ramas in urma masinilor noastre, iar canicula orasului a disparut. Erau seri cand in acelasi bar, 2 lantisoare cu cate o perla alba, superba, luceau la unison. Anii au trecut, iar eu am plecat departe.Mihai a ramas in oras, dar fiecare simtea caldura pe piept, de la cate o perla ce se transforma, odata cu anii, din alba in galbena….
Si intr-o zi m-am intors. Mihai ma astepta. Murise in fiecare zi cate putin. Mainile lui erau perforate precum o viata este gaurita zilnic de cosmaruri. Cand ne-am reintalnit in barul nostru, era doar o umbra a prietenului meu de scufundari. Doar ochii ii luceau in cap si a zambit. Perlele noastre si-au zambit reciproc si am baut intreaga seara. Dar Mihai nu mai vorbea cu mine. Stateam ore intregi unul langa altul si lasam doar corpurile noastre sa comunice intre noi. Un amic comun mi-a povestit ca se droga din greu. Traia sa se drogheze. Nimeni nu stia detalii despre misterele ce se nasteau in cutia lui craniana.
Intr-o dimineata, Mihai s-a trezit si a scos usa din tatani. Era disperat ca prietenii lui il vor vizita, iar el nu va auzi soneria. Era ingrozit de acest gand, ca oamenii la care tinea nu vor reusi sa-l trezeasca din somn…iar pragul usii sale va ramane nepasit. Locuia intr-un bloc decent, mostenire de la parintii sai ce murisera. Vecinii au fost oripilati cateva saptamani bune, nu reuseau sa se impace cu gaura imensa, hada, sparta si neacoperita de nimik, ce trona in holul blocului, la apartamentul nr.28. Au chemat politia, dar nu au putut sa-l induplece: legea ii permitea, iar el era terorizat ca prietenii sau eu nu vom reusi sa deschidem usa si sa-l vizitam. La inceput a fost straniu, intram la el in bloc si ne opream in fata unei sparturi in zid. Si el ne zambea in prag si ne invita inauntru. Zilele treceau, dar tot mai putini urcam scarile pana la apartamentul 28. Doar eu eram cel mai constant, restul...se pierdeau pe drum…preferau sa-l sune si sa-l intrebe daca este ok si daca are nevoie de ceva. In fiecare zi caram alti prieteni de-ai mei spre apartamentul 28, cu dorinta de a nu-l lasa pe Mihai sa se simta tot mai singur. Doar perlele din colierele noastre se albeau, in rest, totul devenea tot mai gri, pe masura ce zilele se scurgeau, iar noi, cei care urcam, ne imputinam. Erau seri in care imi faceam prieteni pe banda rulanta. In fiecare zi aveam nevoie de o alta fiinta umana sa ma urmeze prin spartura din zid, in fiecare alta zi il pierdeam pe cel din ziua precedenta. Imi pierdusem toti prietenii, atat pe cei vechi, cat si pe cei noi…dar eram hotarat sa nu renunt la stafia cu maini tot mai perforate, dar ochi luciosi si zambitori la vederea trupurilor ce-i intrau prin ceea ce fusese odata o usa.
Intr-o dimineata, Mihai s-a trezit si mai slabit. Avusese un alt cosmar, doctorii imi povesteau ca drogurile ii provocau cosmaruri, ii dadeau tot mai multe ganduri negre si-l faceau sa se simta captiv in conspiratii mondiale. Si-a taiat toate telefoanele, fix, mobile, cu exceptia unuia cu cartela, il tinea mereu inchis, dar avea mesagerie vocala:”aici este Mihai, momentan nu pot fi contactat, dar va rog sa treceti pe la mine, va astept oricand. Adresa este…”. Era ingrozit ca poate intr-o zi nu va auzi telefonul…si cineva poate il va suna sa-i faca o vizita…si se gandise ca ideea ca este mereu acasa, disponibil, nu va descuraja oamenii sa-l mai caute. Asa, stiind ca nu mai are telefon, poate vizitele se vor inmulti, poate gaura din zid, de la intrare, va fi trecuta tot mai des. Amicii au inceput sa-i scrie pe mail, sa-l caute pe internet, pana cand si-a anulat toate conturile de email, de messanger, nu vroia sa rateze vreun mail, vreun virus sa-I blocheze comunicarea cu amicii…isi lasase peste tot out-uri ca este acasa si poate fi vizitat oricand. Perla mea stralucea tot mai tare in piept si simteam cum pielea imi arde pana la carne. In fiecare seara ma imbracam, traversam orasul si patrundeam prin gaura neagra ce ma absorbea precum un aspirator. Ma scuipa tarziu in noapte, tot mai epuizat, eram tot mai obosit, cu greu mai faceam fata muncii de la birou, de a doua zi. Dar nu puteam sa renunt la Mihai…perla mea din gat nu ma mai ardea atunci cand se intalnea cu embrionul marii purtat de Mihai. Stateam intinsi unul langa altul, fumam si beam in tacere…uneori Mihai disparea si revenea cu cate o vena sparta…in fiecare noapte urmele de sange de pe brate i se inmulteau….
Intr-o dimineata nu m-am mai trezit. Eram atat de viscerat sufleteste, incat corpul a cedat oboselii. Nu am auzit ceasul, nu am auzit bataile vecinului in usa, nu am auzit strigatele mamei de jos, din fata blocului, nimik. Dormeam profund si visam o zi de vara, cu 2 corpuri atletice ce se scufundau in mare, inotau in larg si urcau pe o stanca. Acolo corpurile se tranzitau reciproc, iar ochii se pierdeau pe rand in mare. Iar in fnal…m-am trezit de durere…o arsura urata zacea sub embrionul pe care marea mi-l daruise cu ani in urma. Am privit ceasul si am luat-o la fuga: dormeam de 2 zile…
Am urcat fara suflu scarile si am ajuns la apartamentul nr. 28. O bucata de plastic galben imi interzicerea intrarea mea obligatorie prin gaura hada din zid. O usa s-a deschis in spatele meu, iar o voce trista a soptit in noapte:
“a murit…l-au gasit intr-o balta de sange, cu venele facute terci…si o arsura mare si urata pe piept…”
Am rupt esarfa galbena ce-i stabilea perimetrul mortii si am intrat. Am patruns in gaura mea si am ridicat ceva de pe covor, din sufrageria in care zaceam cu orele, band si fumand. Arsura mea din piept si-a stins caldura.
Nici nu stiu cand am traversat orasul in noapte. Am urcat scarile la apartamentul meu, apartamentul nr. 29.
Nici nu stiu cand am smuls usa din tatani si am aruncat telefoanele pe geam…o gaura neagra, personala si hada dadea un farmec aparte holului din blocul meu.
GtR, 27 ianuarie 2008
Postludiu:
“If we tear out the tumor
It’s later, never sooner
It seemed a place for us to dream”
Motto:
L-am cunoscut pe Mihai intr-o vara, la mare. Orasul era inundat de canicula, iar asfaltul se topea. Lava din carnea de pe strazi mi-a indreptat pasii catre plaja noastra pustie. Eram cativa prieteni si mergeam des in aceasta zona…eram doar noi si spiritele salbatice ce incercau sa ne posede pe vecie. In vara aia era si Mihai…mi-a patruns in priviri de la bun inceput…era si el cu prieteni, dar statea singur, pe malul marii. Ne-am imprietenit usor, la o tigara, apoi ne-am adancit legatura intr-o pasiune comuna…ne placea sa facem scufundari…gastile noastre s-au mixat repede, dar in fiecare dimineata, in zori, focurile de pe plaja se stingeau in fum si intre pietre inegrite de la atatea nopti de chefuri. Lasam plaja in spatele nostru, cu corturi si saci de dormit ce adaposteau oameni, barbati si femei…ii lasam in tacerea apetisanta a unui rasarit din mare, iar noi inotam in larg, tot mai departe, pana ne confundam cu marea…gasisem locul nostru…o stanca ciudata si solitara, departe de ochii pixelati ai oamenilor de pe mal, ne astepta in fiecare dimineata a acelei veri. Era locul nostru, indragostitii isi aleg un cantec al lor, noi, indragostitii de mare, ne alesesem aceasta stanca. Intr-o dimineata ne-am trezit. Parea o dimineata ca toate cele de pana acum. Am inotat in liniste pana la stanca noastra si ne-am ridicat pe ea. Am privit in jur si am palpat linistea in care ne confundasem fiintele. Primul a plonjat Mihai, eu l-am urmat. Marea si-a incalzit portile prin care am intrat in ea. Faceam scufundari fara echipamente. Organismele noastre se obisnuisera in timp si ajunsesem sa ne tinem respiratia minute intregi.
Cand m-am ridicat pe stanca, Mihai facea acelasi lucru, amandoi tineam falcile inclestate si inimile oprite. Am scuipat in acelasi timp si doua palme murate de apa tineau simultan, pe fundul lor, 2 perle superbe. Luceau in soarele ce iesea din mare si amandoi ne-am inteles din priviri: marea isi daruise 2 embrioni identici. Ne daruise fructul iubirii ei milenare…eram 2 tineri ce stateau pe o stanca pierduta in salbaticia marii, cu 2 suflete albe ale marii…eram 2 prieteni ce am inteles ca am patruns pe usile unei mari ce ne unise pe vecie, eram siguri in acel moment ca aceasta avea sa fie o zi diferita fata de oricare alta zi a noastra. Ne-am pus perlele in gura si am inotat catre mal.
Zilele au trecut, marea a ramas in urma masinilor noastre, iar canicula orasului a disparut. Erau seri cand in acelasi bar, 2 lantisoare cu cate o perla alba, superba, luceau la unison. Anii au trecut, iar eu am plecat departe.Mihai a ramas in oras, dar fiecare simtea caldura pe piept, de la cate o perla ce se transforma, odata cu anii, din alba in galbena….
Si intr-o zi m-am intors. Mihai ma astepta. Murise in fiecare zi cate putin. Mainile lui erau perforate precum o viata este gaurita zilnic de cosmaruri. Cand ne-am reintalnit in barul nostru, era doar o umbra a prietenului meu de scufundari. Doar ochii ii luceau in cap si a zambit. Perlele noastre si-au zambit reciproc si am baut intreaga seara. Dar Mihai nu mai vorbea cu mine. Stateam ore intregi unul langa altul si lasam doar corpurile noastre sa comunice intre noi. Un amic comun mi-a povestit ca se droga din greu. Traia sa se drogheze. Nimeni nu stia detalii despre misterele ce se nasteau in cutia lui craniana.
Intr-o dimineata, Mihai s-a trezit si a scos usa din tatani. Era disperat ca prietenii lui il vor vizita, iar el nu va auzi soneria. Era ingrozit de acest gand, ca oamenii la care tinea nu vor reusi sa-l trezeasca din somn…iar pragul usii sale va ramane nepasit. Locuia intr-un bloc decent, mostenire de la parintii sai ce murisera. Vecinii au fost oripilati cateva saptamani bune, nu reuseau sa se impace cu gaura imensa, hada, sparta si neacoperita de nimik, ce trona in holul blocului, la apartamentul nr.28. Au chemat politia, dar nu au putut sa-l induplece: legea ii permitea, iar el era terorizat ca prietenii sau eu nu vom reusi sa deschidem usa si sa-l vizitam. La inceput a fost straniu, intram la el in bloc si ne opream in fata unei sparturi in zid. Si el ne zambea in prag si ne invita inauntru. Zilele treceau, dar tot mai putini urcam scarile pana la apartamentul 28. Doar eu eram cel mai constant, restul...se pierdeau pe drum…preferau sa-l sune si sa-l intrebe daca este ok si daca are nevoie de ceva. In fiecare zi caram alti prieteni de-ai mei spre apartamentul 28, cu dorinta de a nu-l lasa pe Mihai sa se simta tot mai singur. Doar perlele din colierele noastre se albeau, in rest, totul devenea tot mai gri, pe masura ce zilele se scurgeau, iar noi, cei care urcam, ne imputinam. Erau seri in care imi faceam prieteni pe banda rulanta. In fiecare zi aveam nevoie de o alta fiinta umana sa ma urmeze prin spartura din zid, in fiecare alta zi il pierdeam pe cel din ziua precedenta. Imi pierdusem toti prietenii, atat pe cei vechi, cat si pe cei noi…dar eram hotarat sa nu renunt la stafia cu maini tot mai perforate, dar ochi luciosi si zambitori la vederea trupurilor ce-i intrau prin ceea ce fusese odata o usa.
Intr-o dimineata, Mihai s-a trezit si mai slabit. Avusese un alt cosmar, doctorii imi povesteau ca drogurile ii provocau cosmaruri, ii dadeau tot mai multe ganduri negre si-l faceau sa se simta captiv in conspiratii mondiale. Si-a taiat toate telefoanele, fix, mobile, cu exceptia unuia cu cartela, il tinea mereu inchis, dar avea mesagerie vocala:”aici este Mihai, momentan nu pot fi contactat, dar va rog sa treceti pe la mine, va astept oricand. Adresa este…”. Era ingrozit ca poate intr-o zi nu va auzi telefonul…si cineva poate il va suna sa-i faca o vizita…si se gandise ca ideea ca este mereu acasa, disponibil, nu va descuraja oamenii sa-l mai caute. Asa, stiind ca nu mai are telefon, poate vizitele se vor inmulti, poate gaura din zid, de la intrare, va fi trecuta tot mai des. Amicii au inceput sa-i scrie pe mail, sa-l caute pe internet, pana cand si-a anulat toate conturile de email, de messanger, nu vroia sa rateze vreun mail, vreun virus sa-I blocheze comunicarea cu amicii…isi lasase peste tot out-uri ca este acasa si poate fi vizitat oricand. Perla mea stralucea tot mai tare in piept si simteam cum pielea imi arde pana la carne. In fiecare seara ma imbracam, traversam orasul si patrundeam prin gaura neagra ce ma absorbea precum un aspirator. Ma scuipa tarziu in noapte, tot mai epuizat, eram tot mai obosit, cu greu mai faceam fata muncii de la birou, de a doua zi. Dar nu puteam sa renunt la Mihai…perla mea din gat nu ma mai ardea atunci cand se intalnea cu embrionul marii purtat de Mihai. Stateam intinsi unul langa altul, fumam si beam in tacere…uneori Mihai disparea si revenea cu cate o vena sparta…in fiecare noapte urmele de sange de pe brate i se inmulteau….
Intr-o dimineata nu m-am mai trezit. Eram atat de viscerat sufleteste, incat corpul a cedat oboselii. Nu am auzit ceasul, nu am auzit bataile vecinului in usa, nu am auzit strigatele mamei de jos, din fata blocului, nimik. Dormeam profund si visam o zi de vara, cu 2 corpuri atletice ce se scufundau in mare, inotau in larg si urcau pe o stanca. Acolo corpurile se tranzitau reciproc, iar ochii se pierdeau pe rand in mare. Iar in fnal…m-am trezit de durere…o arsura urata zacea sub embrionul pe care marea mi-l daruise cu ani in urma. Am privit ceasul si am luat-o la fuga: dormeam de 2 zile…
Am urcat fara suflu scarile si am ajuns la apartamentul nr. 28. O bucata de plastic galben imi interzicerea intrarea mea obligatorie prin gaura hada din zid. O usa s-a deschis in spatele meu, iar o voce trista a soptit in noapte:
“a murit…l-au gasit intr-o balta de sange, cu venele facute terci…si o arsura mare si urata pe piept…”
Am rupt esarfa galbena ce-i stabilea perimetrul mortii si am intrat. Am patruns in gaura mea si am ridicat ceva de pe covor, din sufrageria in care zaceam cu orele, band si fumand. Arsura mea din piept si-a stins caldura.
Nici nu stiu cand am traversat orasul in noapte. Am urcat scarile la apartamentul meu, apartamentul nr. 29.
Nici nu stiu cand am smuls usa din tatani si am aruncat telefoanele pe geam…o gaura neagra, personala si hada dadea un farmec aparte holului din blocul meu.
GtR, 27 ianuarie 2008
Postludiu:
“If we tear out the tumor
It’s later, never sooner
It seemed a place for us to dream”
| postat de gtherevelator in 2010-02-05 08:03 | Nuvele atipice | Trackback | 3 comentarii |
morning coffee
media: 5.00 din 4 voturi
| media: 5.00 din 4 voturi |
| postat de gtherevelator in 2010-02-05 07:46 | Radio Bemba | 0 comentarii |
Today Cloud:
"When you open up your tired eyes
And take a look at what’s inside
The mirror on your wall tells you the truth
You’re exactly where you wana be
There is no room for streams of tears
The sun is shining down, the clouds have cleared "
- Cautare
- Categorii
- Nopti in Babilon (2)
- MUBD (10)
- ultimul jurnal (2)
- My best in 2009 (4)
- bye bye (1)
- Cine sunt eu? (8)
- Introducere (13)
- 10 stuffs about me (10)
- Maya Elena (22)
- Povesti despre Jack (5)
- Nuvele atipice (90)
- Se iubeau? (6)
- Sunete si soapte (381)
- Cugeta azi (105)
- HotOnTv=HOT (13)
- My best in 2008 (12)
- My best in 2007 (12)
- Saw la ∞ (14)
- Poezie pentru tine (37)
- Calator cu sufletul (99)
- Ganduri de noapte (127)
- Carte de suflet (95)
- Proiectie de suflet (308)
- Politica...the bitch (203)
- Socialul maniac (560)
- Udrisme (38)
- Salvati Bucurestii (29)
- Radio Bemba (211)
- Fut-Bal (41)
- General (74)
- Tag Cloud
- Aboneaza-te la insemnari
-
- Ultimele insemnari
- mai mult decat oricand
- a fost odata ca niciodata
- prietenii
- miss ur everything, kido
- snakebite
- am visat ca ma trezesc in vis
- Brief Interviews with Hideous Men
- father and daugther
- unde sunt mugurii? in copaci.
- still the best...
- Linkuri
- agonie in poezie si proza
- poezie de viata
- Colectia de filme
- da-i in gat!
- Reclama negativa
- Reporter in actiune
- Parfumul meu
- wikipedia cu sarcasm
- razi de ei,sa nu plangi de tine
- Salariul tau
- Blog de HR
- gtherevelator/english version
- A funny version of Fabrica de caractere
- forum pentru bucuresti
- o liberala interesanta
- Ultimele poze
- Cinema la tine acasa
- E ora 6! Sparge usa!
- Discover the Earth!
- Gandul te tine Info
- Realitatea
- 9am
- Radioguerilla
- Starurile zilei
- Music Channel News
- Maya va saluta!
- Statistici reci
-
Vizitatori:522.158
-
Insemnari:2.553
-
Comentarii:1.060
- Arhiva
- 2010. Martie
- 2010. Februarie
- 2010. Ianuarie
- 2009. Decembrie
- 2009. Noiembrie
- 2009. Octombrie
- 2009. Septembrie
- 2009. August
- 2009. Iulie
- 2009. Iunie
- Arhiva completa
GtR
In my world
No one is crying alone
In my world
No one is dying alone
Today Cloud:
"When you open up your tired eyes
And take a look at what’s inside
The mirror on your wall tells you the truth
You’re exactly where you wana be
There is no room for streams of tears
The sun is shining down, the clouds have cleared "
Din exil:
Powered by www.ablog.ro